Consiliul Politic Naţional al PSD se va reuni marţi de la ora 11.00, potrivit unui anunţ făcut de reprezentanţii partidului. Printre temele de discuţie ale conducerii social-democrate va fi posibilitatea formării unor alianţe ale PSD cu alte partide la alegerile parlamentare din 6 decembrie, în contextul în care la ultima şedinţă a formaţiunii nu a fost luată o decizie.
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că PSD nu a luat o decizie privind posibile alianţe la alegerile parlamentare în Comitetul Politic Naţional de joia trecută.
Întrebat cu cine ar putea face PSD alianţă la parlamentare, Sorin Grindeanu a răspuns: „Există partide cu care PSD a mai avut alianţe în trecut, fie că e vorba ALDE sau PPUsl. Sunt discuţii. Decizia se va lua luni. Nu este exclusă cu niciunul cu Pro România, cu ALDE cu PPUsl”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.