Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Congresul PSD, că trebuie aduse cu picioarele pe pământ ”armatele de ostaşi galbeni care se visează a fi brokeri de putere în România”. El a precizat că aceştia ”se pretind un fel de roi de harnic de albine care dau miere, dar de fapt nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora”. Alfred Simonis, unul dintre social-democraţii cu cele mai bune scoruri electorale la acest an, este gazda Congresului PSD. Simonis, ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a afirmat în discursul său: „Nu mai vreau un preşedinte cu un rânjet metalic sau un preşedinte cu muşchiul empatiei atrofiat. Eu nu mai vreau asta, nu mai vreau un preşedinte care să conducă de pe pârtiile de schi sau de pe terenurile de golf”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI CONGRES PSD – Mihai Tudose: Avem nevoie să recâştigăm încrederea. Ne trebuie un preşedinte care să aibă curajul să fie normal
CITEȘTE ȘI CONGRES PSD: Daniel Băluţă: PSD este partidul care a reuşit să scoată România din comunism şi să o readucă în sânul familiilor occidentale, în rândul economiilor dezvoltate şi al democraţiilor consolidate
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
CITEȘTE ȘI CONGRES PSD - Lia Olguţa Vasilescu: Noi nu vom câştiga aceste alegeri prezidenţiale pentru că suntem cel mai mare partid, noi vom câştiga aceste alegeri prezidenţiale pentru că avem cel mai bun candidat / Ironii la adresa contracandidaţilor
CITEȘTE ȘI CONGRES PSD: Grindeanu: Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostaşi galbeni care se visează brokeri de putere în România. Se pretind un fel de roi de harnic de albine care dau miere; de fapt nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora
CITEȘTE ȘI CONGRES PSD – Simonis: Nu mai vreau un preşedinte cu un rânjet metalic sau cu muşchiul empatiei atrofiat. Eu nu mai vreau asta, nu mai vreau un preşedinte care să conducă de pe pârtiile de schi sau de pe terenurile de golf / Atac la Rareş Bogdan
CITEȘTE ȘI CONGRES PSD – Marcel Ciolacu, primit cu entuziasm de către delegaţii la congres. A strâns mâini, a făcut fotografii şi i-a îmbrăţişat pe unii dintre cei prezenţi
CITEȘTE ȘI CONGRES PSD - Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, baie de mulţime la sosirea la Romexpo

Congresul PSD, care are loc sâmbătă, la Romexpo, îl va reconfirma  pe Marcel Ciolacu la şefia partidului, cu o nouă echipă de conducere, în care nu se mai regăsesc Gabriela Firea şi Vasile Dîncu, care vor fi înlocuiţi de Danil Băluţă şi de Mihai Tudose. Ciolacu este unicul candidat pentru funcţia de lider al social-democraţilor, însă eventuale candidaturi pentru poziţii în partid vor putea fi acceptate şi în timpul desfăşurării lucrărilor Congresului. Participanţii la Congres vor valida şi candidatura lui Ciolacu pentru Cotroceni, la câteva zile după ce acesta şi-a anunţat oficial intenţia de a candida, printr-un mesaj postat pe Facebook. Congresul PSD va înregistra şi o premieră, votul urmând să fie electronic.

NOUTĂŢI ÎN ECHIPA LUI MARCEL CIOLACU - DANIEL BĂLUŢĂ ŞI MIHAI TUDOSE ŞI PATRU POSTURI SUPLIMENTARE DE VICEPREŞEDINTE, PE DOMENII DE ACTIVITATE

Marcel Ciolacu propune doi prim-vicepreşedinţi, pe Sorin Grindeanu, care astfel îşi va păstra funcţia, şi pe Daniel Băluţă, care ar prelua astfel ppostul deţinut de Gabriela Firea, iar pe Mihai Tudose îl propune la preşedinţia Consiliului Naţional al PSD, funcţie ocupată în prezent de Vasile Dîncu. Secretar general ar urma să rămână tot Paul Stănescu. 

Vicepreşedinţii din echipa lui Ciolacu sunt: Florin Jianu, pentru domeniul Antreprenoriat, IMM-uri şi Mediul de Afaceri, Lia Olguţa Vasilescu, pentru Muncă şi Protecţie Socială, Gheorghe Şoldan, pentru Dezvoltare Regională şi Locală, Gabriel Zetea,vicepreşedinte pentru Administraţie şi Infrastructură. Vasile Dîncu, actualul preşedinte al Consiliului Naţional, ar urma să deţină funcţia de vicepreşedinte pe domeniul Afaceri Europene. 

Victoria Stoiciu este vicepreşedinte pe relaţia cu ONG-urile şi dialog social, MIhnea Costoiu, vicepreşedinte pe Educaţie, Elisabeta Lipă, vicepreşedinte pe Sport, Marian Neacşu, vicepreşedinte pe regiunea Bucureşti-Ilfov, Dumitriţa Glica, vicepreşedinte pe Centru şi Corneliu Ştefan, vicepreşedinte pe Sud. 

Ionuţ Pucheanu, primarul din Galaţi, este vicepreşedinte pe Sud-Est, iar Claudiu Manda, vicepreşedinte pe Sud-Vest, în timp ce Laurenţiu Nistor va fi vicepreşedinte pe regiune Vest, în echipa lui Marcel Ciolacu. Emil Moldovan ar urma să fie vicepreşedinte pentru regiune Nord-Vest, iar Dragoş Benea, pe Nord-Est. 

CONGRESUL VALIDEAZĂ ŞI CANDIDATURA LUI MARCEL CIOLACU PENTRU PALATUL COTROCENI

Candidatura lui Ciolacu pentru Preşedinţie va fi legitimată de Congresul PSD, la câteva zile după ce liderul partidului şi-a anunţat oficial intenţia de a candida. El a avut iniţial un mesaj pentru colegii de partid şi apoi cel în care a făcut anunţul.

”Am decis astăzi să candidez pentru funcţia de preşedinte al României! Le voi cere colegilor mei, la Congresul PSD din 24 august, să îmi ofere, prin votul lor, onoarea de a lupta pentru toţi cei care, în ultimii 20 de ani, nu s-au simţit reprezentaţi, nu s-au simţit auziţi şi care şi-au pierdut speranţa într-un Preşedinte al TUTUROR, care să se bată pentru drepturile întregii societăţi! Vreau să le asigur tuturor românilor un viitor în care să existe speranţa unei vieţi mai bune, în bunăstare şi pace. Cred că marea aşteptare a românilor este aceea ca bogăţia, produsă prin dezvoltarea economică a României din ultimii ani, să ajungă la cât mai mulţi dintre cei care au muncit ca lucrul acesta să se întâmple! Eu CRED că mandatul viitorului Preşedinte al ţării trebuie să fie despre o Românie corectă, bine organizată, care are grijă de toţi românii care muncesc cinstit! Sunt PREGĂTIT ca, alături de toţi cei care cred şi simt la fel, să lupt pentru ca românii să trăiască într-o ţară de care să fie mândri în fiecare clipă!”, a fost mesajul care a însoţit videoclipul în care liderul social democrat preciza că decizia de a candida a venit după ce s-a consultat cu românii, cu familia şi cu colegii.

 

”Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid”, a anunţat preşedintele PSD. 
El a precizat că la Congresul de sâmbătă va veni în faţa românilor cu Planul său pentru România şi le va cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.
”Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Românii au nevoie de siguranţa că muncind pot avea un trai mai bun. Ţara are nevoie de un preşedinte căruia îi pasă de toţi românii. Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat preşedinţia PSD într-un moment foarte dificil şi, împreună cu colegii mei, am reuşit să recâştigăm încrederea oamenilor. Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Şi am reuşit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine”, arată preşedintele PSD în mesajul video.

VOTUL VA FI ELECTRONIC

În premieră, la Congresul PSD de sâmbătă, votul va fi electronic, pe telefonul mobil, în baza unui cod QR pe care fiecare delegat îl va primi pe spatele legitimaţiei.

”Este un vot secretizat. Nu se ştie cine a votat ce. Este asigurată această secretizare de aplicaţia respectivă care ne-a fost prezentată. Nu avem niciun fel de problemă în această direcţie, iar acest vot se va închide în 15 minute cu rezultat cu tot”, a explicat recent purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romaşcanu.

De asemenea, Romaşcanu a declarat vineri, după şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că preşedintele Marcel Ciolacu a propus ca sâmbătă, dacă vor exista candidaturi pe poziţii, în timpul Congresului PSD, ele să fie acceptate.

Conform programului anunţat de PSD, lucrările Congresului ar urma să înceapă la 10.30, cu un material video, urmat, în ordine, de discursurile prim-vicepreşedintelui Sorin Grindeanu, de cel al viitorului preşedinte al Consiliului Naţional Mihai Tudose şi de cel al viitorului prim-vicepreşedintele Daniel Băluţă.

Discursul lui Marcel Ciolacu ar urma să înceapă la 11.05 şi să aibă o durată mai mare, având intercalate şi mai multe prezentări video.

Discursul său va fi urmat de un video special cu Stefan Löfven, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni şi de cele ale unora dintre vicepreşedinţi, dar şi de cel al lui Victor Negrescu, care, conform declaraţiilor lui Ciolacu, urmează să fie nominalizat oficial pentru un post de comisar european.

Partea de discursuri este programată să se înceheie la puţin timp după ora 13.00, cu discursul secretarului general Paul Stănescu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.