Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a transmis un mesaj la congresul partidului, prin care a afirmat că apreciază participarea fiecărui membru, munca şi efortul depuse în ultimii patru ani, precizând că tot ceea ce a realizat formaţiunea politică se datorează fiecăruia dintre membrii PNL.
Ludovic Orban a prezentat în cadrul congresului raportul de activitate în calitate de preşedinte al PNL.
El a precizat că PNL a reuşit să scoată PSD de la guvernare.
“În condiţii grele, cu un PSD care a capturat aproape integral toate poziţiile statului, cu un PSD cu o majoritate parlamentară apăsătoare, cu un PSD agresiv, care a încercat să facă praf Justiţia, care a încercat să facă praf economia, PNL a dus o luptă de zi cu zi săptămână cu săptămână, lună cu lună împotriva PSD şi a reuşit să înfrângă această ciumă roşie, a reuşit să scoată de la guvernare PSD, a reuşit să îndrepte România în direcţia bună”, a afirmat Orban.
El a reamintit câştigarea alegerilor europarlamentare şi cele parlamentare.
“Deşi nimeni nu se aştepta în 2019 am câştigat alegerile pentru Parlamentul European cu 27% ,în condiţiile în care mulţi dintre cei aflaţi în fruntea partidului şi mulţi dintre români, nu ar fi crezut că suntem capabili să obţinem această victorie. Am reuşit să convingem românii să voteze referendumul pentru justiţie iniţiat de preşedintele Iohannis. (...) După alegerile parlamentare am reuşit prima oară după 30 de ani ca un partid de dreapta să dea jos un partid de stânga, am reuşit să coagulăm toate forţele politice împotriva PSD, am trecut moţiunea de cenzură şi am învestit un guvern monocolor PNL care şi-a asumat guvernarea”, a transmis Orban.
El a menţionat că la alegerile prezidenţiale Klaus Iohannis a obţinut cel mai mare scor din ultimii 31 de ani, atât în primul tur, cât şi în al doilea tur.
Orban s-a referit şi la faptul că PNL nu a putut declanşa alegerile anticipate.
“Deşi strategia a fost de a edeclanşa alegeri parlamentare anticipate şi reuşisem primul pas, din păcate România a fost confruntată cu o pandemie fără precedent şi PNL şi-a asumat răspunderea de a guverna România în cea mai grea perioadă de după cel de-Al Doilea Război Mondial şi a făcut-o bine, a păstrat România pe linia de plutire”, a mai transmis Orban.
El a menţionat că PNL nu a câştigat alegerile parlamentare, dar că prin negocieri a reuşit să ducă partidul în poziţia de principală formaţiune a coaliţiei guvernamentale, iar PNL deţine trei din cele patru mai importante funcţii din statul român.
În finalul discursului său, Ludovic Orban a transmis că tot ceea a fost realizat este datorat fiecărui membru PNL.
“Apreciez participarea, efortul depus, munca fiecăruia dintre dumneavoastră. Tot ceea ce s–a realizat se datorează fiecăruia dintre membrii PNL”, a explicat Orban.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.