Conducerea Casei Regale va fi preluată, ca urmare a decesului regelui Mhai, de către principesa Margareta, următoarea în linia de succesiune fiind principesa Elena.

Titlurile Membrilor Casei Regale a României, precum şi Ordinea de Succesiune sunt determinate de Normele Organice ale Casei Regale a României.
Astfel, potrivit acestora, moştenitor la şefia Casei Regale a României este Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României (jure sanguinis), care este şi rămâne dupa decesul Regelui Mihai Custode al Coroanei României (ad personam).
Ordinea de succesiune la tron şi la şefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferinţă masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor si a descendentilor lor, după cum preciza Casa Regală.
Prin urmare, succesiunea este următoarea: 1. ASR Principesa Mostenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României; 2. ASR Principesa Elena a României; 3. Elisabeta Karina de Roumanie; 4. ASR Principesa Sofia a României; 5. Elisabeta Maria Biarneix; 6. ASR Principesa Maria a României.
Modificări ale acesteia pot fi făcute prin decizia Şefului Casei Regale a României.

Soţii si copiii Alteţelor Lor Regale Principesele nu deţin titluri personale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.