Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a declarat duminică seară, după o întâlnire a liderilor partidului cu preşedinţi de filiale, că PSD va organiza un miting împotriva statului paralel. El a precizat că luni va avea loc o discuţie şi cu ceilalţi lideri de filiale şi se va decide când va avea loc manifestaţia, care se va desfăşura simultan în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării.
"S-a stabili azi să facem un miting şi noi, un miting de protest. Mitingul nostru nu este pentru susţinerea Guvernului, nu pentru susţinerea lui Dragnea, a coaliţiei sau a programului de guvernare, pentru că astea deja au fost votate anul trecut de români. Va fi un miting împotriva statului paralel şi ilegitim, un miting împotriva abuzurilor, un miting împotriva ascultării telefoanelor, împotriva încălcărilor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un miting împotriva celor care consideră că din funcţiile pe care le au, nealese, pot să încalce Constituţia şi legile ţării şi să-şi constituie un grup organizat în care decid ei ce şi cum. Este un miting care arată care este adevărata majoritate în România, un miting pe care românii l-au cerut", a afirmat Ştefănescu după discuţiile care au avut loc la sediul partidului, precizând că luni vor avea loc întâlniri şi cu ceilalţi lideri de filiale şi se va stabili dacă manifestaţia va avea loc sâmbătă sau duminică.
El a afirmat că întâlnirea a avut loc la cererea preşedinţilor de organizaţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Mesajul nostru va fi foarte clar şi în interiorul şi în exteriorul ţării: aceasta este majoritatea, aceştia sunt românii care vor cu totul altceva, români care ne-au împuternicit prin vot să ducem lucrurile până la capăt", a subliniat el.
De asemenea, Codrin Ştefănescu a respins speculaţiile conform cărora întâlnirea cu şefii de filiale ar fi avut ca temă îndepărtarea premierului Mihai Tudose sau pe cele referitoare la existenţa unor tabere în partid.
"Există o singură tabără, tabăra PSD", a susţinut el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.