Premierul Nicolae Ciucă a precizat, la Congresul UDMR care a început vineri, că Uniunea Democrată a Magiarilor din România reprezintă „un pol de stabilitate şi profesionalism”. Şeful Executivului a mulţumit pe această cale că a lucrat cu profesionişti, atât cei de la UDMR şi nu numai.
„Mă bucur foarte mult să mă aflu din nou în Timişoara. Domnule primar, este pentru a treia oară într-un interval scurt de timp în care am reuşit să ajungem la Timişoara pentru momente importante, atât cele generate de Timişoara – Capitală Culturală, cât şi de alte evenimente, dar şi la Congresul Uniunii Democrate Maghiare, al 16-lea Congres, moment important pentru UDMR şi pentru domnul preşedinte, chiar dacă nu are emoţii. Pentru că, mai în glumă mai în serios, discutăm despre o serie întreagă de evenimente care urmează să se întâmple, respectiv rotativa, putem să constatăm că la dumneavoastră lucrurile sunt aşezate. Sunteţi al treilea preşedinte, deci nu aveţi probleme cu rotativa”, a afirmat Nicolae Ciucă, vineri la Congresul UDMR de la Timişoara.
El a adăugat că este foarte bine că a fost găsită o linie comună în interiorul partidelor care compun coaliţia de guvernare pentru a îndeplini obiective importante pentru România, în aceste „vremuri tulburi”.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
„Am convenit să constituim această coaliţie într-un moment deosebit de important pentru ţara noastră şi nu vreau să repet. Domnul preşedinte Marcel Ciolacu a prezentat un tablou cât se poate de generos pentru a argumenta motivele pentru care am decis să ne unim laolaltă forţa politică şi partidele de dreapta şi cele de stânga, pentru a reuşi să găsim o linie comună pentru ca în aceste vremuri tulburi, ulterior mai tulburi decât în momentul în care a fost decisă constituirea coaliţiei, să fie trecute cu bine de către România, de către cetăţenii români, indiferent de etnie”, a mai explicat liderul PNL.
Premierul a subliniat că „UDMR a reprezentat şi reprezintă un pol de stabibilitate şi profesionalism”.
„Nu am să nominalizez niciunul dintre miniştrii din Cabinet, pentru că sunt cu toţii la fel de buni şi vreau să mulţumesc tuturor miniştrilor, inclusiv celor de la UDMR, pentru modul în care au înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi în felul acesta să reuşim să facem ceea ce este necesar şi ceea ce va fi necesar în continuare pentru România”, a completat Ciucă.
Acesta a mai precizat că a lucrat şi lucrează în Guvern cu profesionişti, oameni care ştiu ce au de făcut, indiferent de opiniile personale, şi care găsesc un echilibru pentru a îndeplini obiecte importante pentru ţară.
„Înainte să fi avut tangenţă cu politica, am auzit de multe ori că la nivelul UDMR sunt lideri care sunt profesionişti, sunt serioşi. Acum, după această perioadă de un an şi jumătate cât am condus Guvernul României, pot să confirm. Am lucrat şi lucrăm cu oameni profesionişti, care ştiu ce au de făcut şi care indiferent de opiniile pe care le-am avut pe o speţă sau alta, am găsit de fiecare dată echilibru şi am putut să mergem mai departe. Asta spune mult despre atributul acesta – seriozitate. Eu îl traduc ca fiind vorba nu despre oameni, ci fiind vorba despre obiective, despre ceea ce vrem să facem în politică”, a mai spus Nicolae Ciucă.
El a mai declarat că atunci când se va produce rocada guvernamentală, obiectivul principal trebuie să fie continuarea reformelor pentru îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor din PNRR.
„În momentul în care se va produce această rocadă la nivelul Guvernului este nevoie de asigurarea continuităţii, este nevoie de a face în continuare acelaşi efort comun pentru a îi convinge pe cetăţenii României că ceea ce facem este o asumare astfel încât să putem să asigurăm îndeplinirea acelor obiective, împlinirea acelor aşteptări pe care oamenii le au de la noi. Cu certitudine, obiectivul nostru principal de când am preluat guvernarea a fost să ne asigurăm că îndeplinim ţintele şi jaloanele şi facem reformele. Reformele vin cu o parte care asigură îndeplinirea acelor obiective asumate, chiar dacă la vremea când ele au fost aprobate nu era direct implicaţi în acest proces, dar acum au fost asumate şi aceasta este linia pe care trebuie să mergem. Datoria noastră este să ne asumăm şi aceste reforme. Unele dintre ele sunt mai dificile, altele sunt mai uşor de aplicat. Cu certitudine cred că trebuie să vorbim mai mult cu oamenii, să explicăm mai bine ce avem de făcut astfel încât să nu trezim acele dubii sau suspiciuni pentru care apar o serie întreagă de discuţii şi comentarii că nu ne-am afla pe acel drum despre care vorbim şi pe care oamenii îl aşteaptă de la noi”, a adăugat lideru liberalilor.
Premierul a mai spus că „e important să vorbim despre faptul că în această guvernare a fost reuşită atingerea celui mai mare nivel de absorbţie de fonduri europene, a fost reuşită acea stabilitate despre care vorbim întruna - stabilitatea politică şi a făcut ca investitorii străini să creadă şi să vadă acel cadru de oportunităţi unde pot să investească”.
„În felul acesta putem să vorbim de cea mai mare sumă de investiţii străine care a venit în ţara noastră. Le-am menţionat pentru că acelaşi lucru trebuie să facem şi de aici înainte. Indiferent în ce poziţii ne vom afla, principalul nostru obiectiv trebuie să fie acela de a continua să absorbim mai mulţi bani europeni şi să facem ca investiţiile străine în ţara noastră să crească.. Este important să continuăm să le vorbim oamenilor despre asigurarea locurilor de muncă, despre scăderea şomajului. Să luăm măsurile necesare de a gestiona cum trebuie bugetul ţării, cu o serie de măsuri, care să vină şi să rânduiască aceste cheltuieli, astfel încât să stabilim stabilitatea bugetară şi să facem în aşa fel încât să asigurăm locuri de muncă şi să facem în aşa fel încât inflaţia să continue să se încadreze pe pe acest trend descendent pe care se află în acest moment. Trebuie, de asemenea, să subliniez un procent care, pentru noi, deşi toţi ştim că mândria este un păcat, este un procent care ne face să fim mândri, am reuşit ca în România să ajungem la 77% din media europeană în ceea ce priveşte PIB pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare. Cred că acesta este lucrul pe care trebuie să-l avem în vedere ca lideri politici, pentru a face ceea ce depinde de noi, astfel încât acest drum să continue. Să facem ca economia României, ca veniturile României să se încadreze pe acest trend. ”, a completat Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.