Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, joi, că românii pot să-şi trăiască viaţa în linişte şi pace, aşa cum doresc, deşi la mai puţin de o sută de kilometri are loc un război. ”Dacă mă năşteam 100 km «mai încolo» acum aş fi fost pe front”, a afirmat Ciucă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acum câteva zile, un titlu mare dintr-un ziar respectabil mi-a atras atenţia: «BREAKING NEWS / HARTA FT: Marina Rusiei s-a antrenat să lovească cu arme nucleare 32 de ţinte din Europa, inclusiv din România, într-un conflict cu NATO». Am citit articolul şi apoi am ieşit pe stradă. A fost ca şi cum aş fi traversat două lumi diferite în două minute. Într-o parte de lume, la mai puţin de 100 km de graniţele României, nenorocirile şi dezastrele se întâmplă în orice moment; iar pe străzile Bucureştiului (de altfel, ca oriunde în România) oamenii intraţi în rutina zilnică îşi văd de treabă în pace, într-o lume liberă”, a scris, joi, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, ”la 100 km de noi se dau lupte pentru viaţă şi libertate; timp în care cetăţenii români îşi trăiesc viaţa aşa cum doresc”.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”Am realizat că dacă mă năşteam 100 km «mai încolo» acum aş fi fost pe front. Este bine să conştientizăm cu toţii, din când în când, că suntem un popor binecuvântat. Este bine să avem măcar câteva momente de reflecţie asupra celor cărora le datorăm pacea. În primul rând nouă, pentru aderarea la Uniunea Europeană. Altfel, acum am fi fost în aceeaşi situaţie precum Ucraina”, a mai transmis Ciucă.

Preşedintele PNL apreciază că, în al doilea rând, trebuie să le mulţumim partenerilor noştri strategici din NATO.

”Vladimir Putin a recurs în ultimul timp, în mod repetat, la ameninţări la adresa aliaţilor europeni ai Ucrainei în încercarea sa de a opri sprijinul militar occidental pentru Kiev. «Ei trebuie să îşi amintească că sunt state mici, dens populate». Fără o garanţie puternică de securitate, România ar fi fost la fel de vulnerabilă dorinţei de expansiune a lui Putin”, a mai transmis liderul PNL.

În al treilea rând, Ciucă consideră că trebuie mulţumit Forţelor Armate ale României.

”Astăzi, de Ziua Marinei - la care particip în fiecare an - aş vrea să vorbesc despre Forţele Navale şi despre marinarii militari. Constanţa este în prima linie şi este considerată, în acest moment, drept oraşul cel mai important din punct de vedere strategic. Forţele Navale ale României devin elementul central în strategia de apărare a lumii civilizate. Războiul naval se schimbă rapid. Utilizarea dronelor maritime, capabile să lovească ţinte la distanţe mari, schimbă modul în care gândim viitorul flotei militare. România trebuie să ţină pasul şi să fie în prima linie a acestei inovaţii. Avem tot ce ne trebuie pentru a realiza acest lucru”, a mai scris Ciucă.

Acesta a mai afirmat că ”marinarii noştri muncesc în fiecare zi în riscuri şi sub presiuni enorme”.

”Le mulţumim lor şi familiilor lor care îi susţin şi îi sprijină. Datorită acestor oameni, noi, ceilalţi, ne putem bucura de viaţă, în linişte. Sunt profund recunoscător tuturor marinarilor care îşi fac datoria faţă de ţară. Deciziile luate de-a lungul carierei mele pentru sprijinirea dezvoltării capabilităţilor Forţele Navale s-au concretizat în reînfiinţarea Flotilei de pe Dunăre, reînfiinţarea Colegiul Naţional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”, transformarea Batalionului de Infanterie Marină în Regiment de Infanterie Marină şi dezvoltarea capabilităţilor de apărare de coastă”, a încheiat Ciucă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.