Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicole Ciucă îi dă replica lui Geoană după ce acesta l-a acuzat că s-a ”autoinvitat” la recepţia din Congresul SUA, cu ocazia Summit-ului NATO de la Washington, nefiind membru al AP NATO, Ciucă afirmând că, spre deosebire de Geoană, el este ales de oameni în funcţia pe care o ocupă. ”Având o funcţie în NATO timp de cinci ani, m-aş fi aşteptat ca domnul Geoană să înţeleagă mai bine cum funcţionează lucrurile”, adaugă liderul PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Spre deosebire de domnul Geoană, eu sunt ales de oameni în funcţia pe care o ocup, pentru a-i reprezenta. Motiv pentru care am participat şi anul acesta la Adunarea Parlamentară a NATO, aşa cum am făcut-o şi în trecut. Pentru că participarea la întâlnirile diplomatice cu aliaţii noştri este esenţială pentru consolidarea securităţii României. Imediat după aceea, mi-am continuat activitatea la summitul NATO, la invitaţia preşedintelui. Având o funcţie în NATO timp de cinci ani, m-aş fi aşteptat ca domnul Geoană să înţeleagă mai bine cum funcţionează lucrurile”, a scris Ciucă pe Facebook.
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a fost întrebat joi seară, la Digi 24, dacă s-a întâlnit cu Ciucă pentru a discuta despre candidaturile la Preşedinţie, afirmând că l-a văzut pe acesta la summitul NATO.
Chestionat dacă au vorbit despre candidaturi, Mircea Geoană a afirmat: ”Despre a dânsului, parcă un pic, tangenţial. A participat la o recepţie în Congres. Cred că nu este membru în delegaţia Adunării Parlamentare a NATO, probabil că s-a autoinvitat acolo. Am discutat puţin cu el, da. Era şi Vasile Dîncu, erau şi câţiva politicieni de la USR. Delegaţia românească...”

 

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.