Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, în şedinţa de Guvern, că va fi aprobat un program, care reprezintă şi o ţintă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care 2500 de unităţi de învăţământ din România vor beneficia de finanţare pentru a preveni părăsirea timpurie a şcolii, îndeosebi de către copiii din familii vulnerabile. ”Este o măsură care va schimba radical viitorul multor copii şi le va asigura şanse la o viaţă bună”, a spus premierul. Guvernul urmează să aprobe şi un un plan de acţiune al cărui scop este să crească cu cel puţin 25%, până în 2026, traficul feroviar, precum şi o OUG pentru racordarea la serviciile publice de alimentare cu apă a cetăţenilor din mai multe comunităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Premierul a declarat că în şedinţa de Guvern vor fi aprobate toate elementele care constituie jaloanele şi ţintele din cadrul PNRR.
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Reprezintă, practic, cel mai important obiectiv pe care noi l-am avut în acest sfârşit de an, şi practic activitatea Guvernului (..) s-a centrat pe pe identificarea soluţiilor, astfel încât aceste jaloane şi ţinte să poată fi îndeplinite. Este cel mai important proiect naţional de redresare şi rezilienţă”, a mai spus premierul, precizând că este ”o sumă foarte importantă de bani, 30 de miliarde de euro, pe care trebuie să îi accesăm şi să îi gestionăm pentru a realiza reformele şi investiţiile solicitate prin implementarea acestui plan. 
 
Prim-ministrul a spus că a avut discuţii aplicate cu membrii Guvernului, pentru că ”a fost nevoie să acceleră, viteza de lucru, astfel încât să putem să ne apropiem de finalizarea acestui deziderat”. 
 
”Vorbim despre proiecte şi reforme asumate, astfel încât beneficiile lor să fie resimţite de cetăţeni”, a mai spus prim-ministrul. 
 
Nicolae Ciucă a dat şi câteva exemple şi a spus că, ”în domeniul educaţiei, un obiectiv important, pus în concordanţă cu Proiectul Naţional de Reformă ”România Educată”, este reducerea abandonului şcolar.
 
”Printr-un Program pe care îl vom aproba în şedinţa de astăzi şi care reprezintă ţintă în PNRR, 2500 de unităţi de învăţământ din România vor beneficia de finanţare pentru a preveni părăsirea timpurie a şcolii, îndeosebi de către copiii din familii vulnerabile. Este o măsură care va schimba radical viitorul multor copii şi le va asigura şanse la o viaţă bună”, a declarat Nicolae Ciucă.
 
În sectorul infrastructurii feroviare, premierul a anunţat că Guvernul va adopta un plan de acţiune al cărui scop este să crească cu cel puţin 25%, până în 2026, traficul feroviar şi să îmbunătăţească condiţiile pentru călători.
 
”Transportul feroviar trebuie să devină o alternativă de călătorie rapidă, confortabilă şi nepoluantă. Avem la dispoziţie fonduri pentru acest obiectiv”, a afirmat el. 
 
Prim-ministrul s-a referit şi la servicii extinse de alimentare cu apă şi canalizarem care sunt indispensabile unui trai civilizat.
 
”Printr-o Ordonanţă pe care o vom aproba astăzi, vom face posibilă racordarea la serviciile publice de alimentare cu apă a cetăţenilor din mai multe comunităţi. România are la dispoziţie în următorii ani, prin acest program, 968 de milioane de euro pentru managementul sustenabil al sectorului de apă şi apă uzată”, a arătat premierul. 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.