Premierul Florin Cîţu a afirmat că, în cazul în care mai există onoare, atunci şi Anca Dragu va demisiona din funcţia de preşedintă a Senatului, la fel cum şi-a înaintat şi Ludovic Orban luni demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Cred că după ce vom vedea motivarea CCR, dacă mai există onoare şi celălalt preşedinte al Senatului îşi va da demisia. Demisia (Ludovic Orban – n.r.) e un act unilateral. Dacă CCR îmi va da dreptate, mă aştept ca cei doi preşedinte ai Camerelor să plece”, a declarat Florin Cîţu, marţi la Parlament.

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a anunţat luni că şi-a depus la partid demisia de la conducerea Camerei, avertizând că, în cazul în care, într- o perioadă de maximum 15 zile, nu va fi depusă la Camera Deputaţilor, şi-o va depune personal.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.