Liderul PLUS Dacian Cioloş a afirmat, joi, că este de acord cu declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia „virusul nu are culoare politică”, însă într-o perioadă de criză internaţională, Parlamentul şi Guvernul „se joacă de-a politica”. Acesta a adăugat că lumea ştia că va veni valul doi şi că lucrurile vor scăpa de sub control. Fostul premier tehnocrat îi învinuieşte pe cei care timp de 30 de ani au alternat la putere şi „nu s-au ocupat de aparatul administrativ şi societate pentru momentele de criză”.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, într-o declaraţie de presă susţinută joi la Palatul Cotroceni, că „virusul este real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege şi nici nu dispare de la sine prin simpla negare a existenţei lui”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Iohannis a anunţat că a transmis Parlamentului informarea privind starea de urgenţă instituită pe întreg teritoriu al României, prin decretele din 16 martie şi 14 aprilie. Şeful statului a făcut apel la colaborare loială între instituţiile fundamentale ale statului şi a făcut apel la Parlament să adopte urgent măsurile care să protejeze oamenii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.