Marcel Ciolacu a afirmat că Ludovic Orban, în prima săptămână de când a fost învestit premier a făcut pe plac clientelei politice şi a dat fraţilor Micula o sumă astronomică. Liderul PSD îi transmite şefului Executivului să aibă decenţa, acum la final de mandat, să aloce banii necesari dublării alocaţiilor pentru copii şi precizează că suma necesară e mai mică cu aproape 100 milioane euro, comparativ cu ce a plătit fraţilor Micula.
„Iar l-am văzut pe prim-ministrul Orban continuând să mintă cu neruşinare. Îmi pare rău pentru domnul Ludovic Orban, dar îmi aduc aminte cum în prima săptămână de când a fost învestit premier al României a făcut o plată unei clientele politice, a unor fraţi Micula parcă, printr-o sumă astronomică. Vreau să îl anunţ oficial pe domnul prim-ministru că ar fi cazul, fiindcă mandantul dânsului se apropie de sfârşit, să aibă decenţa şi la sfârşitul mandatului să aloce banii necesari dublării alocaţiilor, mai ales după hotărârea CCR, care e mai mică cu aproape 100 milioane euro decât a plătit clientelei politice. Acesta e adevărul şi nu cel trâmbiţat sau minciunile arătate la televizor”, a afirmat Marcel Ciolacu vineri la Zalău.
Premierul Ludovic Orban a afirmat că PNL va dubla alocaţiile pentru copii, însă etapizat, aşa cum a decis Guvernul, în cinci trepte, iar ultima creştere va fi până la 1 iulie 2022. Şeful Executivului a adăugat că mai există o cale de atac, după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea privind respingerea OUG care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor, însă aşteaptă să vad motivarea CCR pe această decizie. Orban a adăugat că impactul dublării alocaţiilor este de 7 miliarde pe an, ceea ce ar creşte deficitul cu 0,6%.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În luna decembrie, premierul de atunci, Ludovic Orban a declarat că Guvernul a decis să plătească suma pentru care există titlu executoriu în România în urma procesului intentat statului român de fraţii Micula şi care afecta activitatea Romatsa, suma fiind de circa 400 milioane euro.
„Bugetul Ministerului Finanţelor Publice se suplimentează cu suma de 912,5 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru efectuarea plăţii, în cursul zilei de astăzi, a titlului executoriu în România în hotărârea arbitrală din dosarul arbitral nr. ARB/05/20 , pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţională a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii. (Cauza Micula)”, pootrivit unui anunţ de atunci al Guvernului.
Într-un comunicat al firmei de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu, postat pe site-ul acesteia, se arată că, în 5 martie, Tribunalul arbitral internaţional constituit sub auspiciile Centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială a respins pretenţiile împotriva României în valoare de peste 9 miliarde de lei, formulate de Ioan şi Viorel Micula şi de mai multe societăţi române asociate acestora, inclusiv S.C. Scandic Distilleries SA (reclamanţii).
De asemenea, Tribunalul a obligat reclamanţii să ramburseze României 75% din costurile legale şi alte cheltuieli pe care le-a suportat pentru a se apăra împotriva pretenţiilor şi a cheltuielilor de arbitraj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.