Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu are detalii referitoare la o eventuală demisie a preşedintelui Klaus Iohannis, care ar urma să preia funcţia de preşedinte al Consiliului European, Ciolacu susţinând că nu a purtat discuţii nici cu Iohannis, nici cu alţi lideri europeni pe acest subiect. ”Mai puţin important este numele. Faptul că un român ajunge preşedintele Consiliului European, pentru mine este o mândrie”, susţine el.
”Speculaţiile au pornit de la faptul că actualul preşedinte al Consiliului (European – n.r.) a anunţat că va candida primul pe listă în Belgia, a fost europarlamentar belgian din familia Renew. La nivelul Uniunii Europene sunt trei funcţii importante: preşedintele Consiliului, Comisia Europeană şi Parlamentul European. Există negocieri întotdeauna. Eu am spus un lucru şi nu am spus un lucru public: pentru mine, indiferent de câtă lume o să mă înjure pentru ceea ce o să vă spun, mai puţin important este numele. Faptul că un român ajunge preşedintele Consiliului European, pentru mine este o mândrie”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3, întrebat dacă are informaţii conform cărora preşedintele României ar urma să renunţe la funcţie pentru a o prelua pe cea de preşedinte al Consiliului European.
Ciolacu a mărturisit că nu a purtat discuţii nici cu Klaus Iohannis, nici cu lideri europeni pe acest subiect.
”Nu cunosc detalii. Nu am avut discuţii cu preşedintele României în privinţa acestui lucru. Nu am avut discuţii, eu, Marcel Ciolacu, până acum, cu un lider marcant european pe această perspectivă, dar contextul acesta este. Cutumiar, ar trebui ca statul care are preşedinţia Consiliului European, urmând să fie la Ungaria, preia preşedinţia Consiliului”, a adăugat Ciolacu.
El a explicat că sunt ”foarte multe speculaţii şi scenarii”, iar în general funcţiile la nivelul Uniunii Europene au fost împărţite între cele trei mari familii europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.