Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o, luni la Palatul Victoria, cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură.
„În viitoarea Politică Agricolă Comună, Guvernul României susţine alocarea, în continuare, a unor resurse financiare consistente către sectorul agricol european, pentru protejarea fermierilor şi asigurarea competitivităţii Uniunii Europene pe pieţele globale. Avem nevoie de o abordare cuprinzătoare care să ia în calcul atât aspectele economice, cât şi pe cele sociale, inclusiv elementele de dezvoltare rurală. Este necesară simplificarea regulilor şi mecanismelor de implementare ale Politicii Agricole Comune, astfel încât aceasta să se poată adapta mai uşor la evenimentele geopolitice şi climatice neprevăzute”, a afirmat Marcel Ciolacu la întâlnire, potrivit comunicatului de presă al Executivului.
Premierul a mai solicitat ca, în viitoarea PAC, să nu mai existe diferenţe între nivelul subsidiilor acordate la hectar statelor membre UE.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte situaţia agricultorilor europeni în contextul efectelor produse de războiul din Ucraina, a fost salutată abordarea echilibrată a României, care a reuşit să răspundă atât nevoilor de tranzit al cerealelor, cât şi revendicărilor fermierilor.
„Contăm în continuare pe un sprijin puternic din partea Comisiei Europene pentru monitorizarea atentă a evoluţiei comerţului cu produse agro-alimentare dintre UE şi Ucraina, pentru a evita distorsiuni pe piaţa europeană care, implicit, ar afecta şi producătorii români”, a menţionat Ciolacu.
Premierul şi comisarul european au subliniat implicaţiile la nivel social pe care le determină evoluţiile din agricultură, atât direct pentru cetăţeni, cât şi pentru fermieri şi activitatea acestora, mai spune sursa citată.
În acest context, cei doi oficiali au arătat că avantajul pe care UE îl are pe plan mondial, de cel mai mare exportator mondial de produse agricole, trebuie menţinut şi trebuie create condiţii pentru ca fermierii europeni să poată, în continuare, să-şi dezvolta activităţile.
La întrevedere a participat şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Comisarul european pentru agricultură Janusz Wojciechowski se află într-o vizită de două zile în România, luni şi marţi. Oficialul european va avea un dialog şi cu asociaţiile fermierilor şi cu reprezentanţi ai Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Marţi, comisarul Wojciechowski va vizita Portul Constanţa şi îşi va încheia deplasarea în România vizitând Crama Rasova şi proiecte finanţate de UE, mai arată comunicatul de presă al Comisiei Europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.