Curtea Constituţională a respins sesizarea Guvernului privind respingerea ordonanţa de urgenţă de modificare a legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în economie. Prin urmare, legea este constituţională.
„Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2020 pentru modificarea Legii nr.173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”, arată anunţul de presă al CCR.
Executivul preciza în sesizarea făcută la CCR că actul normativ trebuia adoptat cu majoritatea absolută a voturilor în fiecare Cameră a Parlamentului, conform Constituţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din informaţiile existente pe pagina electronică a Camerei Deputaţilor rezultă că la Senat Legea de respingere a acestei OUG „a fost adoptată ca lege organică, cu majoritatea prevăzută de art.76 alin.(1) din Constituţie, respectiv cu majoritatea absolută, iar la Camera Deputaţilor aceeaşi lege de respingere a fost adoptată ca lege ordinară cu majoritatea prevăzută la art.76 alin.(2) din Constituţie, respectiv ca lege ordinară”, potrivit textului sesizării Guvernului.
„În consecinţă, în ceea ce priveşte majoritatea de adoptare, Camera Deputaţilor a încălcat prevederile constituţionale ale art.115 alin.(5) teza finală şi art.76 alin.(1) din Constituţie. Or, legea este actul de voinţă al Parlamentului în ansamblul celor două camere, neputând fi adoptată parţial ca lege organică de către o cameră şi parţial ca lege ordinară de către cealaltă cameră. Ambele camere trebuiau să adopte legea cu majoritatea necesară pentru legile organice, respectiv majoritatea absolută”, conchide sursa menţionată.
Conform actului normativ, „la data intrării în vigoare a prezentei legi se interzice, pentru o perioada de 2 ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice alta societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută”.
De asemenea, proiectului de lege care respinge OUG 166/2020 pentru modificarea Legii nr.173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică mai arată că „se suspendă, pentru o perioadă de 2 ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.