Comisia juridică a adoptat luni raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege care reglementează alegerile parlamentare din 6 decembrie. Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege. Potrivit unui amendament al PNL la alegerile parlamentare nu se vor organiza secţii de votare, atât în sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare cât şi în afara acestora, în ţara unde „autorităţile competente din ţara de reşedinţă nu permit, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, definiţia partidelor politice a fost modificată: „prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într -o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator sau care nu au participat la ultimele alegeri parlamentare dar la data declanşării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare au ca membrii 7 senatori sau 10 deputaţi”, arată un amendament admis la raport care aparţine deputatului PSD Nicuşor Halici. De asemenea, românii din străinătate vor putea vota sâmbătă şi duminică, potrivit unui amendament al PNL adoptat de plenul Camerei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Florin Roman, liderul deputaţilor PNL: Victorie a PNL pentru Diaspora

Conform deputatului liberal Florin Roman, amendamentul prin care cetăţenii români din Diaspora aveau dreptul de a vota sâmbătă şi duminică la alegerile parlamentare, susţinut de PNL, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor. El susţine că iniţial, acest amendament a fost respins de PSD în Comisia Juridică, dar insistenţele parlamentarilor PNL pentru ca românii din Diaspora să voteze în două zile, în condiţii de siguranţă medicală, au avut câştig de cauză.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este greu de înţeles de ce PSD se teme atât de mult de votul românilor din Diaspora, ţinând cont de faptul că, pe fondul pandemiei de COVID-19, unele ţări nu permit deschiderea de secţii de votare. PSD a refuzat categoric şi discutarea proiectelor de lege iniţiate de PNL, prin care am propus creşterea numărului de parlamentari pentru Diaspora, având în vedere că milioane de români din afara graniţelor ţării şi-au exprimat votul la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale”, afirmă Roman.
 
PNL solicită PSD să oprească lupta împotriva propriilor cetăţeni.
”După ce şi-a gazat şi bătut propriul popor şi Diaspora pe data de 10 august, acum PSD se opune votului electronic şi creşterii numărului de parlamentari pentru milioanele de români din Diaspora. În 6 decembrie, trebuie să le achităm prin vot nota de plată pentru toate aceste mizerii”, transmite Florin Roman.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Proiectul de lege a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor cu 185 voturi „pentru”, 14 „împotrivă”, patru abţineri, iar un deputat nu a votat, a anunţat vicepreşedintele Camerei Florin Iordache. Astfel, iniţiativa va merge la promulgare.

Modificări la măsurile anti-COVID la votare

Mai multe prevederi privind măsurile de siguranţă de prevenire a răspândirii coronavirusului au fost schimbate prin raportul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor

Prin urmare:

„(2) Materialele de protecţie sanitară prevăzute la alin. (1) se asigură de Ministerul Afacerilor Interne, iar transportul şi distribuirea acestora se asigură prin grija Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor. Pentru secţiile de votare din străinătate, materialele de protecţie sanitară prevăzute la alin. (1) se asigură de Ministerul Afacerilor Externe. 

(3) La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, primarii asigură, cu sprijinul prefecţilor, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, igiena şi dezinfecţia localurilor de vot. Grup parlamentar PSD

Amendament propus de grupul parlamentar al PNL: ART.VII – (1) La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorităţile competente din ţara de reşedinţă nu permit, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, înfiinţarea de secţii de votare, atât în sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare cât şi în afara acestora, nu se organizează secţii de votare în ţara respectivă.

(2) La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorită ţile competente din ţara de reşedinţă retrag, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind înfiinţarea de secţii de votare în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi/sau în afara acestora, nu se mai desfă şoară operaţiunile de votare cadrul secţiilor de votare în cauză.

(3) La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorită ţile competente din ţara de reşedinţă retrag pe parcursul procesului de votare, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind desfăşurarea operaţiunilor de votare în sec ţiile de votare organizate în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi/sau în afara acestora, nu se mai desfăşoară operaţiun ile de votare în cauză. În acest caz, prevederile Legii 208/2015 se aplică în mod corespunzător.

(4) La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care no pot fi asigurate măsurile de securitate impuse de autorităţile statului de reşedinţă în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 în nicio secţie de votare, nu se organizează secţii de votare în ţara respectivă.

(5) La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care în sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular nu pot fi asigurate măsurile de protecţie sanitară în vedrea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID19 impuse de autorită ţile competente din România sau ţara de reşedinţă pentru funcţionarea secţiei de votare, aceasta poate fi organizată în orice altă loca ţie din aceeaşi localitate.

(6) La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care materialele necesare desfăşurării votării nu pot fi transmise în termen util înaintea zilei votării, acestea vor fi tipărite, respectiv confecţionate pe plan local, prin grija misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, conform procedurii stabilite prin decizie a 67 Biroului Electoral Central.

(7) Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, Ministerul Afacerilor Externe şi Autoritatea Electorală Permanentă aduc la cuno ştinţă publică, de îndată, situaţiile apărute ca urmare a aplicării alin.(1) -(5)”.

 

Alte amendamente admise

„(2) Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi locţiitorii acestora sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă la propunerea şefilor misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare. Desemnarea se realizează în baza cererilor cetăţenilor cu drept de vot, semnate şi datate, prin care se declară şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 16 alin. (1), transmise prin poştă, fax ori e-mail sau depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare. Deciziile privind desemnarea preşedinţilor birourilor secţiilor de votare din străinătate si a locţiitorilor acestora se comunică biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau re şedinţa în afara ţării. Operaţiunile de desemnare a preşedinţilor birourilor secţiilor de votare din străinătate şi a locţiitorilor acestora încep cu 30 de zile înaintea datei votării, pe măsură ce sunt stabilite sediile secţiilor de votare din străinătate, şi se finalizează până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei votării, fiind aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Grup parlamentar PSD

(3) În cel mult 5 zile de la data finalizării operaţiunilor de desemnare a preşedinţilor birourilor electorale al secţiilor de votare din străinătate şi a locţiitorilor acestora, formaţiunile politice prevăzute la alin. (1) care au propus candidaturi ce au rămas definitive transmit biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau re şedinţa în afara ţării , prin mijloace electronice, listele reprezentanţilor lor în biroul electoral al secţiei de votare din străinătate respectivă, cuprinzând numele, prenumele, telefoanele, e-mailurile şi codurile numerice personale ale titularului şi ale supleanţilor, însoţite de declaraţiile lor de acceptare. O formaţiune politică poate avea un titular şi 2 supleanţi ai acestuia pentru fiecare secţie de votare. Supleanţii pot înlocui temporar titularii când aceştia nu pot participa la activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate. Grup parlamentar PSD

În cel mult 48 de ore de la data expirării termenului prevăzut la alin.(3), preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării completează birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate, ai căror preşedinţi şi locţiitori au fost desemnaţi. în această componenţă, birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate îndeplinesc toate atribuţiile prevăzute de prezenta lege. Operaţiunile de completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate se consemnează în proceseverbale care reprezintă actele de învestire, fiind aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării şi comunicate Ministerului Afacerilor Externe şi Autorităţii Electorale Permanente. Grup parlamentar PSD

(8) În situaţia în care birourile electorale ale secţiilor de votare nu pot fi completate conform alin.(3) şi (7), acestea se completează de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării cu personal asigurat de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de alte autorită ţi publice, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe. Costurile deplasării şi cazării personalului trimis în străinătate pentru a face parte din birourile electorale ale secţiilor de votare sunt suportate de către Ministerul Afacerilor Externe. Grup parlamentar PSD

(9) Prin excepţie de la prevederile alin.(l), dacă preşedintele biroului electoral al unei secţii de votare din străinătate constată, în preziua sau ziua votării, că numărul membrilor biroului electoral este insuficient pentru buna desfăşurare a votării, acesta poate suplimenta numărul membrilor biroului electoral respectiv, până la cel mult 15 membri, cu aprobarea biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau re şedinţa în afara ţării . Completarea se poate face cu supleanţii propuşi de către forma ţiunile politice prevăzute la alin.(l) sau, dacă numărul acestora nu este suficient, cu orice cetă ţean român cu drept de vot, fiind consemnată într -un proces - verbal. Grup parlamentar PSD

(10) Toate cheltuielile privind transportul, cazarea, masa şi alte cheltuieli curente ale reprezentanţilor formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate se suportă de către cei care îi desemnează. Grup parlamentar al PSD

Alineatul (3) al articolului 49 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Listele electorale permanente din străinătate se întocmesc de către Autoritatea Electorală Permanentă şi se transmit biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei votării.” Grup parlamentar PSD

„Art.109 1 . - (1) Pe durata funcţionării birourilor şi a oficiilor electorale, autorităţile şi instituţiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la art.109 le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizaţiilor de detaşare, precum şi a oricăror alte diurne şi drepturi băneşti cuvenite potrivit legii. Grup parlamentar PSD

A fost schimbată definiţia partidelor politice

Art. 118 1 - (1) În sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator sau care nu au participat la ultimele alegeri parlamentare dar la data declanşării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare au ca membrii 7 senatori sau 10 deputaţi . - autor deputat PSD Nicuşor Halici

Art.VIII Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.553 din 24 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.866 din 19 noiembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se vor republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.