Camera Deputaţilor a adoptat în plenul de marţi seara modificarea Regulamentului forului legislativ pentru a înfiinţa trei noi comisii: constituţionalitate, ştiinţă şi tehnologie, tineret şi sport. Deputatul AUR Antonio Andruşeac a precizat, înaintea votului, că este creat un paralelism între CCR şi comisia pentru constituţionalitate. În replică, preşedintele Camerei Ludovic Orban a spus că şi la Senat există o astfel de comisie.
Deputaţii au adoptat proiectul de hotărâre pentru completarea articolului 60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor cu încă trei puncte care prevăd înfiinţarea celor trei comisii. Au fost 30 de voturi.
Astfel, a fost înfiinţată comisia pentru ştiinţă şi tehnologie care are activitate ştiinţifică, promovarea progresului tehnologic, cercetare-dezvoltare, inovaţie, comisia pentru tineret şi sport care are ca domeniu activitatea sportivă şi problemele tineretului şi comisia pentru constituţionalitate al cărei scop este punerea în acord a prevederilor declarate neconstituţionale cu deciziile Curţii Constituţionale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Camera Deputaţilor aprobă componenţa numerică şi nominală a comisiilor permanente ale forului legislativ. Acelaşi lucru a fost făcut şi în plenul Senatului, pe parcursul zilei de marţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...