Camera Deputaţilor a aprobat raportul Comisiei de validare care include 329 de mandate de deputaţi. Comisia a stabilit amânarea validării doar în cazul lui Francisc Tobă, din partea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR). Noii deputaţi depun jurământul. Şi Comisia de validare de la Senat a validat luni toate mandatele aleşilor. Şedinţa forului legislativ se desfăşoară simultan cu cea de la Cameră, pentru ca senatorii să depună jurământul de credinţă.
UPDATE „Comisia de validare constată că alegerea fiecărui senator s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi, în consecinţă, propune plenului Senatului validarea mandatelor de senator”, a declarat preşedinţa Comisiei de validare, senatoarea PNL Iulia Scântei, în plenul de luni.
Cei 136 de senatori depun jurământul, la ora transmiterii ştirii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ În temeiul articolului 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având în vedere constatările grupelor de lucru, comisia de validare a propus Camerei Deputaţilor, cu unanimitate de voturi, validarea mandatelor a 329 deputaţi, precum şi amânarea validării pentru un mandat de deputat, în vederea completării documentaţiei.
„Ne exprimăm votul asupra comisiei de validare. Potrivit articolului 10 alineatul 2 din regulament, validarea sau invalidarea mandatului de deputat, se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Supun la vot raportul Comisiei de validare, prin vot deschis, prin ridicarea mâinii. În urma exprimării voturilor dumneavoastră a fost aprobat raportul Comisiei de validare, în unanimitate”, a afirmat decanul de vârstă, deputatul AUR Lucian Fedorov care prezidează plenul de luni al Camerei.
Comisia pentru validare a Camerei Deputaţilor a decis luni să amâne validarea mandatului de deputat a lui Francisc Tobă, de la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), conform articolului 7 alineatul 4 din Regulamentul Camerei, a declarat Gabriel Andronache, vicepreşedinte al Comisiei, pentru News.ro.
Prin urmare din totalul de 330 deputaţi aleşi la scrutinul din 6 decembrie, un singur mandat nu a fost luni validat, cel al lui Francis Tobă (AUR).
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au întrunit luni, de la ora 12.00, în şedinţele de deschidere a legislaturii 2020 - 2024, ca urmare a decretului de convocare emis de preşedintele României, după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Ulterior Comisia de validare a procedat la validarea mandatelor. La momentul transmiterii acestei ştiri, deputaţii depun jurământul în plen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.