Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, la RFI, că, în opinia sa, în acest moment nu este nevoie de un Congres al partidului. "Există o conducere a partidului, există structuri ale partidului mobilizate pentru alegeri şi nu cred că un Congres ar aduce soluţii magice în ceea ce priveşte situaţia din PSD", a afirmat el, menţionând că şansele Vioricăi Dăncilă la alegerlie prezidenţiale ar putea creşte.
Dumitru Buzatu a spus că "gestiunea" majorităţii parlamentare este principala cauză a căderii Guvernului Dăncilă.
"Cauza principală cred eu că este această gestiune a majorităţii parlamentare şi nu e vorba de o cauză imediată, de acum o săptămână sau două, ci o cauză care a început să producă efecte acum un an, poate un an şi jumătate, şi care în aceste momente au culminat cu destrămarea acestei majorităţi şi trecerea moţiunii de cenzură, în condiţiile în care un Guvern a guvernat benefic pentru populaţie", a afirmat Buzatu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestuia, "dacă această majoritate de astăzi va reuşi să se menţină, vor avea loc mari bulversări în societatea românească şi cred că mulţi dintre cei care astăzi s-au bucurat de trecerea moţiunii vor avea multe de regretat”.
Buzatu a mai spus că nu ar accepta o alianţă PSD-Pro România-ALDE, fără Viorica Dăncilă, aşa cum a propus Victor Ponta.
"Nu mă interesează ce a propus Victor Ponta. Sigur, orice alianţă poate fi discutată. Ideea aceasta a unor alianţe în care un partid de adunătură condiţionează un partid care are şi o rădăcină tradiţională şi mai ales care a fost câştigător în alegeri, un partid care l-a adus inclusiv pe domnul Ponta în postura de deputat şi al cărui preşedinte a şi fost, evident, fugind într-un mod ruşinos, zic eu, fără consultarea colegilor, o astfel de alianţă nu cred că este de acceptat. Şi pe urmă, nu cred că este nevoie de noi la guvernare. Dacă există această majoritate şi dacă ea se va menţine după votul de astăzi, atunci ea ar trebui să guverneze România, pentru a demonstra cetăţenilor ce pot", a afirmat Buzatu.
El a adăugat că PSD se va afla în opoziţie.
"Evident că vom fi în Opoziţie. Văd că sunt o grămadă de oameni care profeţesc dispariţia PSD-ului sau mai ştiu eu ce cataclism, însă vreau să reamintesc că PSD este un partid de stânga, un partid care are vector ideologic destul de clar, are şi un sprijin al acestui vector în toate partidele socialiste şi social-democrate din UE şi cred că va rezista acestei perioade de criză", a susţinut el.
Totodată, Buzatu consideră că Viorica Dăncilă trebuie susţinută în campania pentru alegerile prezidenţiale.
"În general, lucrurile acestea ne afectează, dar eu cred că nu trebuie să se întâmple nimic altceva în PSD decât o campanie susţinută pentru sprijinirea candidatului pe care l-a propus şi după alegeri vom vedea ce va fi (...) În acest moment, nu e nevoie de niciun Congres. Există o conducere a partidului, există structuri ale partidului mobilizate pentru alegeri şi nu cred că un Congres ar aduce soluţii magice în ceea ce priveşte situaţia din PSD", a spus liderul PSD Vaslui.
Întrebat dacă şansele Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidenţiale scad, după succesul moţiunii de cenzură, el a răspuns: "S-ar putea să crească şansele doamnei Dăncilă. Vom vedea cum se vor comporta actorii politici în perioada imediat următoare căderii acestui Guvern".
"Cred că cei care au votat pentru moţiune nu-şi mai găsesc locul în PSD, dar acesta este un paleativ, pentru că la urma urmei ar trebui să ne întrebăm cum au apărut oamenii aceştia şi de ce n-am avut o selecţie mai bună a parlamentarilor, de ce n-am găsit oameni de caracter, care să fie tari, să poată rezista tuturor tentaţiilor”, a afirmat Dumitru Buzatu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.