Autorităţile sud-coreene nu au reuşit, vineri, să îl aresteze pe preşedintele destituit Yoon Suk Yeol pentru decretarea legii marţiale, după ce au scăpat de o mulţime de protestatari în afara complexului, dar s-au confruntat cu opoziţia forţelor de securitate prezidenţiale, în interiorul acestuia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Suporterii lui Yoon s-au adunat înainte de răsărit în apropierea reşedinţei prezidenţiale, numărul lor ajungând la câteva sute, şi au promis că vor bloca orice încercare de a-l aresta pe Yoon.

Oficialii de la Biroul de Investigare a Corupţiei pentru Oficiali de rang înalt (CIO), care conduce echipa mixtă de anchetatori ce vizează decretarea – pentru scurt timp – a legii marţiale de către Yoon, în 3 decembrie, au ajuns la porţile complexului prezidenţial la puţin timp după ora 7 a.m. (2200 GMT Thursday) şi au intrat pe jos.

Odată ajunşi în complex, reprezentanţii CIO şi poliţiştii care îi însoţeau s-au trezit faţă în faţă cu cordoane ale Serviciului de Securitate Prezidenţial (PSS), precum şi cu trupe militare alocate securităţii prezidenţiale, a relatat presa. Ministerul Apărării Naţionale din Coreea de Sud a afirmat că trupele se află sub controlul PSS.

CIO a renunţat la încercarea de a-l aresta pe Yoon în jurul orei 1:30 p.m., din cauza îngrijorărilor privind siguranţa personalului său având în vedere obstrucţiile, şi a afirmat că ”regretă profund” atitudinea lui Yoon de a nu se conforma.

”S-a apreciat că este practic imposibil să fie pus în executare mandatul de arestare din cauza opoziţiei în desfăşurare”, a transmis CIO.

Avocatul lui Yoon a declarat, anterior, în cursul zilei de vineri, că punerea în executare a unui mandat de arestare invalid pe numele lui Yoon este ilegală şi că va face demersuri legale, fără a da detalii.

Mandatul de arestare, aprobat marţi de o instanţă după ce yoon a ignorat mai multe citaţii de a se prezenta la audieri, este valabil până în 6 ianuarie şi le dă anchetatorilor doar 48 de ore pentru a-l reţine pe Yoon după ce este arestat. Anchetatorii trebuie să decidă apoi dacă solicită un mandat de detenţie sau îl eliberează.

CIO a declarat, vineri, că va reanaliza situaţia şi va decide care sunt potenţialii paşi următori.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.