Trupul neînsufleţit al unui băieţel a fost găsit într-un locaş special pentru bebeluşii abandonaţi, în sudul Italiei, iar preotul local a afirmat că alerta pe care ar fi trebuit să o primească nu s-a declanşat, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bebeluşul, despre care se crede că avea aproximativ o lună, a fost găsit la biserica San Giovanni Battista din Bari, în regiunea Puglia.

Preotul parohiei, Antonio Ruccia, a declarat presei italiene că atunci când cineva lasă un bebeluş în leagăn el ar trebui să primească imediat o alertă pe telefon.

”Sunt la Roma, dar telefonul meu, care este conectat cu pătuţul de bebeluş, nu a sunat”, a spus el.

Copilaşul mort a fost găsit de directorul unei case funerare locale, care trecea pe lângă locaşul special, aflat în afara bisericii, pentru a oferi intimitate. El a observat că acesta era întredeschis şi l-a alertat imediat pe preot, care a sunat la Poliţie, astfel fiind făcută descoperirea.

Odată ce un bebeluş este lăsat în pătuţ, un sistem de încălzire ar trebui să se declanşeze automat, iar o notificare să fie trimisă pe telefonul preotului.

Nu este clar dacă sistemul de încălzire a funcţionat sau dacă bebeluşul era deja mort când a fost lăsat acolo, potrivit Poliţiei din Bari.

O autopsie va stabili când şi cum a murit bebeluşul, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Poliţiei.

 

Teoria iniţială este că persoana care a lăsat bebeluşul nu a închis uşa la mica încăpere unde se află pătuţul, ceea ce ar fi declanşat alarma transmisă preotului, a spus Poliţia.

Cel mai recent, ”cutia pentru bebeluşi” din Puglia a fost folosită în decembrie 2023, când a fost lăsată o fetiţă, numită ulterior Maria Grazia.

”Nu putem judeca situaţiile acestea”, a spus atunci Ruccia. ”Nimeni nu îşi poate imagina durerea când îţi dai seama că nu poţi avea grijă de micuţul tău”, a arătat el.

”Cutiile pentru bebeluşi” se găsesc în toată Italia şi au fost introduse în 2006 pentru a le ajuta pe femei să lase acolo, în mod anonim, bebeluşii de care nu pot avea grijă, în pătuţuri încălzite, la biserici şi spitale.

Practica datează din secolul al 13-lea, când femeile lăsau bebeluşii într-o ”ruota”, o roată încastrată în peretele unei case de copii afiliate bisericii, permiţând astfel mamei să dea copilul instituţiei bisericeşti.

Practica a fost folosită până în anii 1950, când casele de copii au fost închise. Ea a fost înlocuită cu legislaţia italiană care permite femeilor să nască anonim – numele lor să nu fie trecut pe certificatul de naştere – şi să îşi lase bebeluşii în spitale fără a exista consecinţe legale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.