Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că a văzut la liderii coaliţiei determinare să rezolve problema pensiilor speciale astfel încât să nu mai existe nicio pensie mai mare decât salariul, să existe contributivitate, astfel încât toat aceste lucruri să se întâmple.
Budăi a declarat, duminică seara la Prima News, că de 25 de ani nu a fost făcut nimic pentru rezolvarea problemei pensiilor speciale, iar acum se aruncă responsabilitatea acestora pe Ministerul Muncii.
„Suntem în faţa unui fenomen care a fost extrem de uzitat din punct de vedere politic de foarte mulţi ani de zile. Am trecut de la desfiinţăm pensiile prin ordonanţă de urgenţă în 30 de zile, la desfiinţarea pensiilor când venim noi la guvernare, unii care au şi fost în jur de 8 - 10 luni şi au avut chiar şi Ministerul Justiţiei. Toţi au folosit acest subiect politic, dar nimeni de 25 de ani încoace, de 25 de ani încoace cam discutăm aşa despre aceste pensii, 20 - 25 de ani nu a făcut nimic şi acum, dintr-o dată, când s-a ajuns la final, toţi aruncă responsabilitatea. Pe cine? Pe un minister. Nu contează persoana, pe un minister care nu are în atribuţii aşa ceva”, a afirmat ministrul Muncii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a explicat că Ministerul Muncii nu o să aibă niciodată drept de iniţiativă pe un statut special, fie care e vorba de magistraţi sau de diplomaţi.
„Ministerul Muncii nu o să aibă niciodată drept de iniţiativă pe un statut special, fie că vorbim de magistraţi, fie că vorbim de apărare şi ordine publică, fie că vorbim de diplomaţi, fie că vorbim de navigatori şi aşa mai departe. (…) Noi centralizăm ceea ce ne vine de la ministere. Nu avem noi posibilitatea, indiferent cine ar fi ministru, nu are posibilitatea legală şi constituţională să facă orice modificare pe statutul magistraţilor, de exemplu”, a mai declarat Budăi.
Acesta a amintit că o serie de amendamente legate de aceste pensii vor fi depus la Senat.
„Este un proiect iniţiat de Guvern, ai cărui coiniţiatori sunt toţi miniştrii de resort şi, bineînţeles, am semnat şi eu că este jalon, dar coiniţiatori sunt şi Ministerul Apărării, şi Ministerul de Interne, şi Ministerul Justiţiei, şi MAE şi Ministerul Transporturilor şi, bineînţeles, avizator, Ministerul de Finanţe. (…) În această situaţie, colegii mei miniştri au înţeles şi au venit cu aceste amendamente pe care le discutam şi în seara asta şi mâine se depun la liderii de grupuri parlamentare de la Senat, se vor dezbate în comisie şi vor fi trecute în vot final, astfel încât să nu ajungă la Camera Deputaţilor, proiectul de lege cu amendamente nedezbătute şi la Senat”, a mai declarat Budăi.
Ministrul Muncii a afirmat că a văzut determinare la liderii coaliţiei să rezolve această problemă.
„Am văzut determinare la liderii coaliţiei să rezolve această problemă astfel încât acele principii să nu mai fie nicio pensie mai mare ca salariul, să nu se mai abuzeze de sisteme, să ai o anumită vechime care să fie aliniată la vechimea minimă, să ai parte de contributivitate, toate acele lucruri să se întâmple şi mai ales să nu se creeze alte noi categorii de speciali”, a explicat Budăi.
Social-democratul a adăugat că „există voinţa să rezolve problema, dar trebuie să ţinem cont de deciziile Curţii Constituţionale, de independenţa sistemelor şi de tot ce este ca practică a Uniunii Europene.
Budăi a fost întrebat câţi pensionari speciali are România.
„Aproximativ 200.000. Sunt 190.000 în apărare şi ordine publică şi 10.000 în cele două legi de magistratură, navigatorii, MAE, Curtea de Conturi şi funcţionari publici parlamentari”, a precizat ministrul Muncii.
Întrebat care este efortul financiar pentru aceste pensii speciale, Budăi a răspuns: „0.72% din PIB pentru pensiile militare, 0,1 la sută din PIB pentru cele şase legi”.
El a mai afirmat că cea mai mare pensie specială din România este de 40.000 - 50.000 de lei pe lună.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.