Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri, înaintea reuniunii informale a miniştrilor de externe UE de la Stockholm, că este important ca până la sfârşitul acestui an să avem o decizie pentru Ucraina şi Republica Moldova în privinţa demarării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte Republica Moldova, ministrul a arătat că va solicita sprijinul colegilor săi pentru listarea rapidă a primelor persoane în noul regim de sancţiuni, care a fost creat recent.
”Este foarte important sprijinul pentru aderarea la UE a Ucrainei, a Republicii Moldova şi a Georgiei. Este important ca până la sfârşitul acestui an să avem o decizie pentru Ucraina şi Republica Moldova în privinţa demarării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte Republica Moldova, voi solicita sprijinul colegilor mei pentru listarea rapidă a primelor persoane în noul regim de sancţiuni, care a fost creat recent, la propunerea mea din februarie, împotriva persoanelor care acţionează pentru destabilizarea Republicii Moldovei sau care acţionează împotriva ordinii constituţionale a Republicii Moldova”, a declarat Bogdan Aurescu, la reuniunea informală Gymnich a miniştrilor de externe, care are loc în Suedia.
Ministrul a arătat că pe 24 aprilie, în cadrul Consiliului Afaceri Externe anterior, a obţinut un acord politic pentru crearea acestui regim de sancţiuni.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Acum, pentru că s-a creat regimul de sancţiuni - care cred că a fost cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancţiuni în cadrul Uniunii Europene - este important să ne mişcăm foarte repede pentru a lista primele persoane care sunt responsabile de destabilizarea ţării”, a precizat Aurescu.
Potrivit lui Bogdan Aurescu, cel mai important subiect îl reprezintă contracararea efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
”Voi reitera sprijinul ferm al României pentru sporirea şi extinderea, atât timp cât va fi nevoie, a sprijinului pentru Ucraina, pentru a câştiga acest război şi pentru a învinge Rusia din punct de vedere strategic. Din această perspectivă, este extrem de important să continuăm sprijinul multidimensional acordat Ucrainei, presiunea asupra Rusiei şi outreach-ul către ceea ce numim acum ,,Sudul Global”. Din această perspectivă, Forumul Ministerial dedicat regiunii Indo-Pacificului, care are loc mâine şi la care iau parte şi miniştrii din statele UE, va avea un rol foarte important. Mă bucur că voi co-modera sesiunea dedicată securităţii a Forumului de mâine”, a spus Aurescu.
El a menţionat că va exprima sprijinul pentru cel de-al 11-lea pachet de sancţiuni. Este extrem de important ca acest pachet să fie adoptat cât mai curând posibil şi să fie unul foarte solid şi va saluta progresele făcute în vederea finanţării, prin Instrumentul European pentru Pace, a sprijinului militar al Uniunii Europene pentru Ucraina.
”Este extrem de important să găsim o soluţie pentru Tribunalul Special privind crima de agresiune. România face parte din Grupul Nucleu de state implicate în acest demers. Trebuie să găsim o bază legală foarte solidă pentru acesta, pentru ca acest Tribunal să îşi înceapă activitatea cât mai curând posibil”, a mai spus ministrul de Externe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.