Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că referendumul pe justiţie, care în opinia sa ar trebui să aibă loc în ziua alegerilor europarlamentare, este unul pentru rămânerea în Europa, fiind o chestiune de supravieţuire ca stat de drept. Liderul PLUS, Dacian Cioloş, crede că, dacă pentru Liviu Dragnea patriotism înseamnă o României lăsată în pace de Uniunea Europeană, pentru alianţa USR-PLUS înseamnă o ţară demnă în Uniunea Europeană.
Dan Barna a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că acest referendum este mai necesar ca niciodată şi legimitatea demersului este dată de cei un milion de români care au semnat pentru iniţiativa “Fără penali”.
“În momentul de faţă referendumul pe justiţie este de fapt un referendum pentru rămânerea în Europa şi lucrul ăsta e foarte clar. Oportunitatea lui este una fără îndoială, USR, PLUS şi acum Alianţa vor susţine acest referendum cu toate resursele, pentru că avem în spate un milion de cetăţeni români care au semnat pentru «Fără penali». Nu este o chestiune de dezbatere principial academică, este o chestiune de supravieţuire a noastră ca stat de drept şi acest referendum este mai necesar ca niciodată exact acum, când vorbim şi de alegeri europarlamentare, pentru că România nu-şi mai permite să mai stea doi ani în retorica otrăvită a lui Liviu Dragnea, conform căruia românii îşi doresc să fie conduşi de «Penalulul Vâlcov, hai fă-ne bugetul». Nu mai putem continua aşa ca ţară şi momentul este unul foarte bun”, a precizat Dan Barna.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul USR crede că referendumul va transmite mesajul că România nu vrea să devină o republică a infractorilor, fie că românii vor să fie conduşi de Liviu Dragnea spre Rusia.
“Acesta este pariul pe care Alianţa USR-PLUS îl va propune României. Ne luăm ţara înapoi, ieşim la vot pe 26 mai şi, dacă va fi şi referendumul, transmitem mesajul că România nu mai vrea să devină o republică a infractorilor sau, dacă noi toţi greşim, dacă toţi oamenii care sunt de doi ani şi jumătate în stradă greşesc şi de fapt românii vor să ne conducă Liviu Dragnea în continuare spre Rusia şi în afară din Europa cum tocmai s-a exprimat şi zilele trecute, că altele au fost raţiunile pe care le aşteaptă românii de la Europa, dacă acela va fi rezultatul înseamnă că noi toţi ceilalţi nu am avut dreptate”, a spus Barna.
El crede însă că românii vor să fie mândri de locul lor în Europa şi nu vor să îşi ceară scuze cu capul plecat în faţa unor condamnaţi penal.
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că nu se pot realiza bunăstare şi prosperitate atâta timp cât nu se doreşte a fi ascultat răspunsul românilor în legătură cu această chestiune legată de justiţie.
“Eu nu văd cum poţi să spui că vrei să construieşti bunăstare şi prosperitate, atâta timp cât nu ai curajul să asculţi răspunsul românilor vizavi de acest lucru. Şi să asculţi răspunsul românilor la această întrebare: vrem o Românie curată, vrem o Românie cu politicieni care să nu mai provoace suspiciuni, vrem o Românie care să nu mai fie condusă, unde bugetul României să nu mai fie făcut de cineva care a fost condamnat sau care are dosare penale pe rol.? Nu văd de ce nu ar avea curajul să asculte răspunsul românilor la această întrebare şi nu văd un moment mai bun ca acest răspuns să vină în acelaşi timp cu votul pentru Europa şi pentru Parlamentul European, pentru că sunt valori care se leagă”, a explicat Cioloş
El crede că patriotismul pentru Liviu Dragnea înseamnă o României lăsata în pace de Uniunea Europeană în timp ce pentru ceilalţi patriotismul înseamnă o Românie demnă în Uniunea Europeană.
“Să mai spun un lucru. Pentru Liviu Dragnea patriotismul pare să însemne o Românie care să fie lăsată în pace de Uniunea Europeană şi de toţi alţii. Pentru noi patriotism înseamnă o Românie demnă în Uniunea Europeană şi asta e diferenţa de viziune şi de deschidere”, a explicat Cioloş.
Preşedintele Klaus Iohannis a început să lucreze la strategia pentru declanşarea unui referendum pe justiţie în ziua alegerilor europarlamentare, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate Cotroceniului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.