Deputatul PNL Cristian Băcanu a declarat că ar fi o greşeală deschiderea unei discuţii despre o taxă de solidaritate, propunere făcută de către PSD, iar liberalii şi-au asumat, la alegerile legislative din 2020 să nu introducă noi taxe şi impozite. „În calitate de preşedinte al grupului de prietenie româno-german din Parlamentul României, am participat azi la un prânz organizat de ambasadorul Germaniei, împreună cu alţi colegi parlamentari, cu Andreas Lier - preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane şi cu Sebastian Metz”, a mai anunţat liberalul.
„Cei mai mari şi importanţi investitori din România nu sprijină impunerea unei taxe de solidaritate. Acesta a fost mesajul clar transmis azi de Sebastian Metz, director executiv al Camerei de Comerţ Româno-Germane. Predictibilitatea investiţiilor este esenţială pentru mediul de afaceri, pentru dezvoltarea economiei, mai ales în contextul regional atât de complicat. Cum putem noi vorbi de atragerea de noi investiţii, de relocarea investiţiilor din Ucraina sau Rusia dacă introducem noi taxe şi impozite? Deschiderea unei discuţii privind o aşa zisă taxă de solidaritate reprezintă o greşeală, iar la alegerile parlamentare din 2020 PNL şi-a asumat să nu introducă noi taxe şi impozite. Este important să ne respectăm cuvântul dat alegătorilor. Eu unul nu pot fi de acord cu propunerea PSD privind această taxă de solidaritate”, a scris Cristian Băcanu, miercuri pe Facebook.
Liberalul a adăugat că a participat la un prânz organizat de ambasadorul Germaniei, iar punctul principal al întâlnirii a vizat identificarea unor oportunităţi de colaborare între România şi Germania, cât şi identificiarea unei soluţii pentru atragerea unui investitor german în ţara noastră.
„În calitate de preşedinte al grupului de prietenie româno-german din Parlamentul României, am participat azi la un prânz organizat de ambasadorul Germaniei, împreună cu alţi colegi parlamentari, cu Andreas Lier - preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane şi cu Sebastian Metz. Scopul principal al întâlnirii a fost identificarea unor oportunităţi de colaborare dintre România şi Germania, precum şi identificarea unei soluţii pentru atragerea unui investitor german major în România. Reamintesc faptul că Germania este primul partener comercial al României, cu schimburi însumând în anul 2021 peste 35 de miliarde de euro, şi al treilea investitor în economia românească”, a completat deputatul PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.