Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită o anchetă serioasă cu privire la cauzele accidentului din judeţul Neamţ, precum şi explicaţii din partea serviciilor de informaţii care ar fi trebuit să semnaleze eventualele probleme în timp util.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Prăbuşirea podului din judeţul Neamţ, la doar o jumătate de an după ce a fost redeschis, este o mărturie a dezastrului lăsat în urmă de guvernările partidului unic PSD-PNL din ultimii ani, precum şi de administraţia locală patronată de PSD în judeţ. Dacă mai are un pic de obraz, preşedintele Consiliului Judeţean Ionel Arsene, care obişnuia să se laude pe contul său de socializare cu lucrările de asfaltare din judeţ, ar trebui să demisioneze”, a declarat preşedintele AUR George Simion.

„În loc ca instituţiile statului să-şi fi făcut treaba şi să fi avertizat că lucrarea este una de mântuială, aflăm astăzi cu stupoare că tocmai nişte jurnalişti de la o televiziune locală, Roman TV, au fost cei care au atras atenţia că podul are probleme de structură, însă nu au fost luaţi în seamă. Nu înţelegem de ce nu au fost făcute informări în acest caz, iar dacă ele totuşi au fost făcute, vrem să ştim şi noi responsabilii care au fost atenţionaţi şi nu au acţionat în consecinţă”, a afirmat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Un pod rutier s-a rupt în judeţul Neamţ, în timp ce un autocamion şi o autoutilitară îl traversau. Unul dintre şoferi a fost rănit şi a fost dus la spitalul din Roman. Podul a fost dat în folosinţă în noiembrie 2021, după lucrări care au costat 8,3 milioane de lei şi au durat peste un an de zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.