Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită guvernului Ciucă să renunţe la utilizarea excesivă şi nejustificată a ordonanţelor de urgenţă şi să vină în faţa Parlamentului cu modificările propuse la Codul Fiscal.
„Coaliţia toxică PSD-PNL-UDMR are o majoritate confortabilă în forul legislativ şi trebuie să-şi asume schimbările preconizate, nu să evite dezbaterea publică şi să fugă de români. În plus, măsurile vor intra în vigoare abia de la începutul anului viitor. Care-i graba? Observăm şi de această dată, din păcate, o tendinţă de militarizare foarte periculoasă într-un stat democratic: Parlamentul să deţină doar un rol decorativ”, a declarat preşedintele George Simion, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
La rândul său, liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a precizat că nu este normal ca Guvernul să legifereze prin ordonanţe de urgenţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Guvernul preferă ordonanţele de urgenţă în detrimentul legiferării normale, ceea ce nu este normal. Nu este vina noastră, a Opoziţiei, că discuţiile privind modificările la Codul Fiscal trenează de luni de zile şi că se încheie sesiunea parlamentară în curând. Democraţia nu trebuie să aibă de suferit din pricina neînţelegerilor dintre PSD şi PNL. Dacă cele două partide nu se mai înţeleg, să se despartă şi mergem la alegeri anticipate”, a afirmat Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Senat.
Coaliţia de guvernare încearcă de luni de zile să ajungă la un consens în privinţa modificării Codului Fiscal. Liderii PSD şi PNL nu se înţeleg cu privire la o serie de aspecte, iar graba cu care tratează acum aceste modificări reflectă amatorismul şi lipsa de respect faţă de democraţie, mai spune sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.