Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că în urma votului de duminică, se conturează un Parlament al României ”pulverizat” şi că cel mai probabil se va lua în discuţie o coaliţie de guvernare. PNL este dispus să participe la această coaliţie, iar baza de discuţie o reprezintă reformele deja asumate.
”În numele PNL le urez tuturor românilor, La mulţi ani, România ţara noastră dragă. Se cuvine să aduc câteva mulţumiri românilor care au venit la vot în această zi pentru că, aşa cum ştiţi, a fost un număr record la alegerile parlamentare ceea ce arată interesul românilor pentru viitorul ţării noastre şi preocuparea lor ca voturile lor să influenzeze direcţiile viitoare ale guvernării. Mulţumesc celor care ne-au votat în aceste alegeri. Aşa cum foarte probabil se va vedea, avem două categorii de electori, cei care ne-au votat şi săptămâna trecută şi cei care, văzând că PNL a înţeles votul de duminica trecută, şi-au schimbat direcţia, au revenit alături de PNL. Şi celor care au fost alături de noi duminica trecută, şi celor care ne-au votat acum le promitem că nu îi vom dezamăgi. Mulţumesc colegilor noştri, voluntarilor implicaţi în această săptămână şi îi rog pe colegii noştri din biroruile secţiilor de votare să rămână în următoarele ore şi să asigure numărătoarea corectă a voturilor”, a declarat Ilie Bolojan.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bolojan a mai spus că în continuare PNL va susţine reformele propuse recent.
”Campania s-a terminat, deci nu putem fi suspectaţi de anunţuri frumoase. Şi spun încă o dată, fără echivoc, PNL va susţine ceea ce a aprobat săptămâna pe care am încheiat-o: reformarea lumii politice, reforma statului pentru a avea un stat eficient care nu risipeşte banii cetăţenilor, proiecte de dezvoltare şi descentralizare pentru autorităţile locale şi politci corecte din care să rezulte că statul îl respectă pe cetăţean şi ţara noastră e un loc bun pentru tinerii noştrii. Vom susţine, de asemenea, valorile noastre, libertăţile, antreprenoriatul, familia, comunităţile şi ţara noastră”, a declarat Bolojan.
Liderul interimar al PNL a afirmat că partidul său este dispus să intre într-o coaliţie de guvernare.
”În ceea ce priveşte rezultatul votului, aşa cum vedeţi, va fi un parlament pulverizat cu mai multe partide şi cred că cel mai probabil se va pune problema formării unei coaliţii de guvernare. PNL este dispus să participe la o astfel de coaliţie în aşa fel încât să fim un factor de modernizare pentru ţara noastră, iar baza de discuţie va fi programul de reforme pe care ni l-am asumat. Sunt convins că în zilele următoare partidele politice responsabile trebuie să se întâlnească şi să vadă care e formula de guvernare care poate duce România înainte”, a mai spus Bolojan.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.