Candidatul PSD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Bogdan Cojocaru, a declarat că a votat pentru revenirea la normalitate şi pentru a instaura domnia legii în judeţ.
”Am votat astăzi pentru revenirea la normalitate. Am votat pentru viitorul copiilor noştri şi pentru ca aceştia să beneficieze în administraţie de modele de bună practică din toate punctele de vedere. Iaşul are nevoie de integritate şi investiţii. Primul pas îl facem astăzi prin vot. Scoatem penalul de la Consiliul Judeţean şi instaurăm domnia legii. Nu poţi avea dosare penale şi în acelaşi timp să administrezi un judeţ. Acest lucru e imposibil, proiectele publice nu au succes în afara legii. Al doilea pas, după validarea mandatului, este să ne apucăm de treabă. Iaşul trebuie să se dezvolte accelerat, trebuie să recupereze decalajul marilor investiţii de infrastructură faţă de vestul ţării şi să devină unul dintre cele mai bogate trei judeţe ale ţării”, a afirmat Bogdan Cojocaru.
Social-democratul consideră că în judeţul Iaşi pot fi accesate peste 500 milioane de euro în următorii patru ani, dar că este nevoie de o cu totul altă viteză de dezvoltare.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Infrastructura reprezintă cheia dezvoltării noastre economice. Avem deja două proiecte majore de investiţii în lucru, Autostrada A7 şi Spitalul Regional de Urgenţă, cu termene clare de finalizare. Suntem pe un drum bun şi cu Autostrada A8. Şi la nivel judeţean există trei priorităţi, respectiv şoselele de centură de la Iaşi, Podu Iloaiei şi Tg. Frumos, Institutul mamei şi copilului, Centrul de incluziune şcolară pentru reducerea abandonului şcolar la nivel judeţean”, a precizat Bogdan Cojocaru.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.