Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat, miercuri, Hotărârea privind sediile celor 950 de secţii de votare din străinătate la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an. Potrivit AEP, la aceste alegeri vor fi cu 35 de secţii mai multe faţă de cele din iunie, de la alegerile europarlamentare. Pentru alegerea Preşedintelui României, votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a trei zile pentru fiecare tur de scrutin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hotărârea privind aprobarea listei sediilor secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, precum şi unele măsuri pentru buna organizare a acestora urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al României şi va fi disponibilă pe pagina web a Autorităţii, www.roaep.ro.

Actul normativ a fost adoptat ca urmare a propunerilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, realizate pe baza informaţiilor şi a datelor primite de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Pentru alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare, a fost propusă înfiinţarea unui număr suplimentar de 35 de secţii de votare în străinătate, faţă de cele 915 organizate cu ocazia procesului electoral din 9 iunie 2024, în care au fost aleşi reprezentanţii României în Parlamentul European, precizează AEP.

Votarea în străinătate pentru Preşedinte, câte trei zile pentru fiecare tur de scrutin


Potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la alegerile prezidenţiale, votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a trei zile pentru fiecare tur de scrutin (22, 23 şi 24 noiembrie 2024, respectiv 6, 7 şi 8 decembrie 2024).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La alegerile prezidenţiale pot vota la secţiile organizate în străinătate toţi cetăţenii români cu drept de vot aflaţi în străinătate, pe baza unui act de identitate emis de autorităţile române, aflat în perioada de valabilitate.

Conform Legii nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, la alegerile parlamentare, votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a două zile (30 noiembrie şi 1 decembrie 2024). La alegerile parlamentare pot vota la secţiile de votare organizate în străinătate doar cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

„Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare în vederea asigurării condiţiilor logistice pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare din străinătate”, menţionează AEP.

Ministerul Afacerilor Externe a informat că cele mai multe secţii de votare vor fi în Italia - 157, urmată de Spania - 147, Marea Britanie - 107. Nu vor putea fi organizate secţii de votare în Afganistan, Rostov-pe-Don, Odesa, Sudan, Venezuela, Libia şi Phenian.

MAE mai informează că două secţii de votare organizate la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 (Freising şi Ludwigsburg din Republica Federală Germania) nu vor mai fi organizate, din cauza lipsei unui spaţiu adecvat care să permită desfăşurarea alegerilor pentru trei tururi consecutive de scrutin. Alegătorii din cele două zone vor putea opta pentru secţii de votare alternative, aflate la distanţe de aproximativ 50 de kilometri.

Comparativ cu localităţile în care au fost organizate secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, pentru alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare, 51 de secţii au fost relocate în localităţi sau zone apropiate, ca urmare a consultărilor cu reprezentanţii comunităţilor de cetăţeni români, ca urmare a inexistenţei unor imobile disponibile pe durata tuturor celor opt zile în care se vor desfăşura alegeri în străinătate.

Totodată, în cazul a 11 secţii de votare din Finlanda, Republica Franceză, Regatul Spaniei şi Regatul Unit vor fi utilizate adrese diferite între primul tur al alegerilor prezidenţiale, alegerile parlamentare, respectiv al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

MAE recomandă alegătorilor din străinătate să se informeze din timp asupra adresei/adreselor secţiei de votare la care intenţionează să îşi exercite dreptul de vot.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.