Adrian Veştea, ministrul Dezvoltării a declarat miercuri, că bugetul instituţiei pe 2024 este unul chilibrat, care permite ministerului Dezvoltării de a continua toate programele naţionale pe care le au. ”Putem spune că începem anul bugetar cu alocări la toate programele şi la toate capitolele bugetare”, a precizat ministrul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Consider că este un buget echilibrat, un buget care permite ministerului Dezvoltării de a continua toate programele naţionale pe care le avem”, a spus ministrul Veştea.
Adrian Veştea a prezentat proiectele pe care instituţia le derulează, amintind Programul national de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, conform legii 212/ 2022 unde în trecut au avut un buget de 2.300.000lei iar în prezent au o alocare de 200 de milioane de lei.
”Avem un alt program naţional pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi aici avem un buget care creşte de la 61,5 milioane, anul trecut a 100 de milioanede lei. De asemenea avem Programul national de construcţii de locuinţe sociale, unde de asemenea anul trecut am avut un buget de 197,5 milioane de lei iar în prezent avem o alocare bugetară de 250 de milioane de lei, programul national de investiţii în şcoli sigure şi sănătoase, este un program care este la început de drum. Anul acesta avem o alocare de 100 de milioane de lei”, a spus ministrul.
Ministrul Dezvoltării s-a referit şi la Programul National de investiţii pentru consolidarea spitalelor şi un alt program prin care vor reabilita din punct de Vedere seismic spitalele din România.
”De asemenea avem un program national prin care expertizăm clădirile publice cu risc seismic iar aici venim în sprijinul celor care doresc să-şi întocmească documentaţiile pentru a deveni eligibili”, a arătat Veştea, precizând că are o alocare de 20 de milioane de lei.
Despre programul national de investiţii Alghel Saligny, ministrul a arătat că anul trecut a avut un buget de un buget de 2,2 miliarde şi în prezent au ajuns la un buget de 5,6 miliarde de lei. ”Putem spune că începem anul bugetar cu alocări la toate programele şi la toate capitolele bugetare care permit Ministerului Dezvoltării o funcţionare eficientă”, a mai arătat Veştea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.