Poetul Mircea Dinescu a declarat pentru News.ro, şa 35 de an de la Revoluţie, că poporul român ”e în găleată” pentru că ce s-a întâmplat acum în România e ”un soi de revoluţie a prostiei noastre naţionale”. El consideră că, dacă Nicolae Ceauşescu ar candida la alegerile prezidenţiale, ar câştiga, pentru că există o nostalgie după acea perioadă. ”Lumea are această capacitate de a uita răul”, explică Dinescu. În opiinia sa, nu se va face niciodată dreptate în justiţie pentru morţii de la Revoluţie
Întrebare: Cum arată România la 35 de ani de la Revoluţie?
Mircea Dinescu: E în găleată poporul român. E în găleată pentru că ce s-a întâmplat acum în România e un soi de revoluţie a prostiei noastre naţionale. Vorbesc de alegerile prezidenţiale, pentru că nu e posibil ca un întreg popor să trăiască această derută sinistră. Şi mă gândesc dacă s-ar fi putut întâmpla şi în altă ţară ca un cetăţean care se uită pentru prima dată la un domn însurat cu o doamnă drăguţă de altfel, care în bucătărie dansează, se învârte, le recomandă femeilor să-şi dea pantalonul jos, ca să le intre Duhul Sfânt prin fustă, cu un personaj care îi limită pe Putin, un plagiat ordinar de altfel, călare, fără cămaşă pe el, înotând la Polul Nord şi era, de fapt, într-un lac termal, care face elogiul legionarilor, sfinţi care nu l-au omorât decât pe cel mai mare istoric român, Nicolae Iorga, că eu cred că nici în cartea de istorie, de română nu se mai spune chestia asta, ca să nu îi deranjeze. Care vine cu nişte idei de-astea ciugulite din stânga şi din dreapta şi vrăjeşte cu un misticism de ăsta de doi lei şi cad toţi în extaz, cu inconştienţă şi îl votează până la urmă cu aerul că îl votează pe marele critic literar, cum a spus un tânăr care a fost întrebat cu cine aţi votat: ”Cu George Călinescu”. Asta dă măsura, totuşi, analfabetismului nostru de 30 de ani de capitalism, în care, cum spuneam, au dispărut bibliotecile săteşti. Fiecare sat avea o bibliotecă de unde orice tânăr care nu avea cărţi în casă se împrumuta şi se lumina puţin pe dinăuntru. Deşi trebuie să spun că pe vremea comunismului, trebuie să fac un elogiu al acestei chestii, pe vremea comunismului, înainte de Ceauşescu, dacă te însurai şi voiai să îţi iei mobilă, mobila consta în următoarele obiecte: o masă cu patru scaune, o masă de bucătărie, pat şi bibliotecă. Cam asta era structura mobilei româneşti. Pentru că orice băiat sărac îşi permitea să cumpere o carte şi trebuie să spun că fiii ţăranilor români, de pe vremea aia, colegii mei, de exemplu, care nu voiau să muncească să ajungă şi ei la CAP, erau cei mai buni elevi din clasă. Şi cei mai citiţi, de altfel.
Întrebare: Credeţi că dacă Ceauşescu ar candida astăzi la alegerile prezidenţiale ar câştiga?
Mircea Dinescu: Nu numai astăzi. Şi acum patru ani şi acum opt ani, pentru că există o nostalgie după acea perioadă. Lumea are această capacitate de a uita răul, ştii? Din păcate, că de fapt răul nu trebuie uitat niciodată. Există o expresie, ”Fă binele şi dă-l pe apă”, spun înţelepţii, adică să uiţi că ai făcut bine, să nu te dai mare, dar răul ar fi trebuit să fie amintit copiilor care habar nu au ce înseamnă comunism. Au uitat că părinţii lor stăteau la coadă de la ora 4 dimineaţa la lapte sau la brânză sau când trebuia să arăţi buletinul ca să cumperi 200 de grame de salam. Nu te legitimai la miliţian, ci la vânzătoarea de la alimentară. Ţăranii, săracii, veneau la Bucureşti şi te rugau ”Domnu, domnu, luaţi-mi şi mie o pâine, vă rog!”. Ţăranul, care producea grâu, nu avea voie să cumpere pâine. A fost o lume sinistră. Se stingea lumina la 10 seara, restaurantele se închideau la 10 seara. Era o singură televiziune parţial color. Era o oră colorată cu Ceauşescu şi o oră alb-negru cu restul chestiilor. Cum să uiţi aşa ceva?
Întrebare: Ce i-aţi spune unui tânăr născut după 1990, despre Revoluţie?
Mircea Dinescu: I-aş spune aşa - s-a întâmplat o minune, că nimeni n-a crezut, nici chiar Marx, care era mai deştept decât noi, nu a crezut că după comunism urmează capitalism, făcut de activişti de partid şi de băieţi cu ochi albaştri şi de la securitate. Şi câţiva ameţiţi, câţiva intelectuali ameţiţi. S-a întâmplat după 22 decembrie această minune. Au ieşit nişte tineri curajoşi la Timişoara, pe care Ceauşescu a vrut să-i omoare cu ciomegele, că a fost un tren întreg de la Craiova de muncitori care veneau cu ciomegele să omoare pe cei au ieşit în piaţă la Timişoara şi care s-au lămurit văzând că nu sunt destabilizatori unguri şi ce mai ziceau oficinele de agenturile străine. Ei bine, atunci s-a produs cea mai urâtă crimă din istoria României. Au fost împuşcaţi răniţii pe 18 decembrie, răniţii din Timişoara, unii împuşcaţi în picior, alţii în mână, alţii în piept, nu ştiu ce, dar care au supravieţuit. Au intrat securiştii, i-au împuşcat pe patul de spital,i-au băgat în nu ştiu câte dube, au fost aduşi în Bucureşti, băgaţi la crematoriul Cenuşa şi aruncată cenuşa în canal. Asta e una dintre cele mai oribile crime ale României despre care nu se vorbeşte acum, evident.
Întrebare: Simţiţi că v-a furat Ion Iliescu Revoluţia?
Mircea Dinescu: Păi mulţi cred că li s-a furat lor. Mie mi s-a furat pentru că eu în clipa când am apărut la televiziune, eu pe 17 martie 1989 am fost arestat la domiciliu pentru că publicasem un interviu în Liberation, unde vorbeam despre chestia sinistră din România. A doua zi am fost dat afară şi de la Uniunea Scriitorilor şi arestat. Până pe 22 decembrie la ora prânzului. Ceauşescu fugise deja şi securiştii încă erau la mine la poartă. Erau câte şase din opt în opt ore. Noaptea stăteau acolo. Se auzea zumzetul maşinii, că probabil unii dormeau în maşină, în fine. Am auzit elicopterul cu care a fugit Ceauşescu trecând, dar nu mai îmi dădeau voie să ies nici în curte, printre altele. Au mai stat cam o oră securiştii.
Şi atunci au venit domnul Domokos Geza şi ambasadorul Olandei, care a strigat ”Mircea, Ceauşescu a fugit!”.
Ăştia l-au gonit pe ambasador şi o vecină a venit la mine şi mi-a zis: ”Domnule Dinescu, vedeţi că ăştia de la poartă, când a venit şi a strigat ambasadorul Olandei că Ceauşescu a fugit, au înţeles că a murit”. Ambasadorul Coen Stork, care a scos o carte cu dosarul lui de la securitate, că nu numai românii aveau dosar, şi uite cum era un om curajos cum a fost săracul Coen Stork, ambasadorul Olandei, care fusese înainte ambasador în Cuba şi ştia cum e chestia cu comunismul.
Întrebare: Domnul Domokos Geza ce funcţie avea atunci?
Mircea Dinescu: Era directorul editurii Criterion şi îmi scosese două cărţi, una în limba maghiară şi una în limba germană. Eram prieteni şi era admirator al meu. Şi eu îl admiram pentru că era un om foarte de treabă şi un om curajos într-adevăr. Şi el a venit să mă ia şi mă arăta mulţimii şi a zis ”Domnule, ăsta-i Mircea Dinescu de la Europa Liberă”. Fiindcă lumea nu mă ştia cum arăt. S-a întâmplat un lucru foarte interesant. În 1971, când am scos prima carte, eu am putut să-mi pun poza pe cartea mea de debut. Era poza mea de la bacalaureat. După trei ani s-a interzis. Elena Ceauşescu a spus să nu se mai pună fotografiile scriitorului, că e cultul personalităţii. Şi în ultimele cărţi nu mai aveai voie să-ţi pui poza pe cartea ta, în vreme ce în Scântea, de exemplu, am numărat la un moment dat, în 89, erau 33 de poze de-ale lui Ceauşescu în acelaşi ziar.
Întrebare: V-aţi întâlnit cu Ion Iliescu atunci la TVR, la televiziune?
Mircea Dinescu: Nu. Ion Iliescu e fricos de felul său şi a stat pitulat. Unde a stat, pe sub pat, unde o fi stat.
Ne-a văzut probabil la televizor, dar nu a avut curajul să vină, după o oră sau două a venit, dar nu a venit în studioul nostru, eu nu l-am văzut după 22 decembrie pe Ion Iliescu. A venit un tovarăş din direcţia televiziunii şi a spus ”Domnilor, a venit tovarăşul Iliescu, e la etajul 5 şi dăm o jumătate de oră, dăm pe rând şi de aici, şi de acolo”. Şi după ce eu am strigat ”Dictatorul a fugit, Dumnezeu şi-a întors faţa către români, ieşiţi în stradă!”, a venit Iliescu după două ore şi a spus ”Ceauşescu a întinat nobilele idealuri ale comunismului”. Păi atunci mi-a luat Revoluţia din faţă. A durat o oră, două ore.
Întrebare: Deci atât a durat Revoluţia?
Mirea Dinescu: Păi atâta e Revoluţia de la televizor. Aia din stradă a durat câteva zile pentru că, încă o dată, cum am spus, nimeni, nici Marx, care era mai deştept decât noi, nu a bănuit că după comunism vine capitalism.
Întrebare: A fost revoluţie sau lovitură de stat, domnule Dinescu?
Mircea Dinescu: Nu, nu a fost. Ar fi fost, dacă ăştia dădeau ei lovitura de stat, eu le-aş făcut statuie în centrul Bucureştiului. Ei au profitat de ieşirea în stradă.
Întrebare: Ăştia cine? Iliescu?
Mircea Dinescu: Acestor politicieni, Iliescu cu toată gaşca lui. Ei erau speriaţi, Iliescu era şi el urmărit, să nu-ţi închipui. Pe vremea comunismului, apropo de domnul Domokos Geza, prima dată eu când l-am văzut pe Iliescu, dar din fuga calului, stăteam cu domnul Domokos Geza la Casa Scânteii, unde erau revistele, unde erau editurile, şi la un moment, domnul Domokos Geza, mi-a zis: ”Mircea, fii atent la maşina asta”. ”Ce?” ”Îţi spun imediat”. Şi trece o maşină de culoare roşie şi după ea o maşină neagră cu şase băieţi de la Securitate la câţiva metri. Din maşina aia se dă jos un personaj pe care nu-l ştiam şi maşina Securităţii pleacă. Şi spune: ”Mircea, Iliescu!”. Era directorul editurii, era o editură, cea mai mică editură din Casa Scânteii, erau editurile astea de literatură, de ştiinţe, nu ştiu ce, dar el era directorul Editurii Tehnice. Avea două cămăruţe acolo. După ce a fost secretar cu propaganda al Partidului Comunist Român, adică al doilea om în stat după Ceauşescu, a căzut prim-secretar, pe urmă secretar cu propaganda, pe urmă la editură. Pentru că se vorbea despre el la Europa Liber, că s-ar putea să fie în locul lui Ceauşescu, când moare Ceauşescu să vină un conducător al partidului mai citit, mai luminat. Printre altele să spunea şi că a fost coleg cu Gorbaciov, ceea ce nu era adevărat. Eu acolo am auzit de Ion Iliescu, la Europa Liberă. Din pricina asta, Nea Nicu, care se gândea că unora le trece prin cap, le arăta că sunt urmăriţi şi că le taie capul. El a omorât câţiva activişti, nu mai ştiu cum îi chema. Iliescu stătea îngrozit că poate să-i ia gâtul Ceauşescu. Şi ideea că ei ar fi complotat unde? În Cişmigiu, ce să comploteze? Cu Virgil Măgureanu şi cu Gelu Voican Voiculescu au complotat după Revoluţie. În România, spre deosebire de alte popoare, care au avut sindicate libere, adică câteva milioane de oameni curajoşi, de muncitori care au scos la înaintare câţiva intelectuali, Adam Michnik, polonezul, cehii au avut Carta 77, cu zeci de mii de intelectuali organizaţi şi care protestau aşa. Din păcate, în România, în afara unei băbuţe care era profesoara Doina Cornea de la Cluj, şi de un poet nebun cum eram eu considerat, şoferul care i-a dus pe Nea Nicu şi pe Elena după ce s-au dat jos din elicopter, i-a spus Elena să deschidă aparatul. Şi vorbea Caramitru, poetul Dinescu, şi spune, auzi Nicule, există un interviu, auzi Nicule cine a ajuns, nebunul de Dinescu!
Întrebare: Domnule Dinescu, când vom avea o sentinţă definitivă în dosarul Revoluţiei?
Mircea Dinescu: Păi nu mai e niciun dosar al Revoluţiei. Ce s-a schimbat în România în primele luni ale intrării noastre în capitalism: firma de la poartă, Miliţia s-a transformat în Poliţie, alimentarele în minimarket şi supermarket, Securitatea în SRI. S-a schimbat firma de la poartă. Băieţii au rămas aceiaşi, că dacă era o revoluţie adevărată, îţi dai seama se lăsa cu ghilotină, cum s-a întâmplat în Franţa. A fost însă o revoluţie socială pentru că am trecut într-o noapte de la comunism la capitalism, cum spuneam, o chestie care nu s-a mai întâmplat.
Întrebare: Nu credeţi că se va face dreptate în justiţie pentru morţii de la Revoluţie?
Mircea Dinescu: Niciodată. Îi leagă crimele şi nu vorbesc neapărat de Ion Iliescu, de băieţii care au fost...Istoricul ăla care a fost informator al Securităţii a luat de curând Premiul Academiei Române, Alex Mihai Stoenescu. CNSAS-ul i-a pus ştampila, adică a fost turnător. Ăsta primeşte la 30 de ani de la Revoluţie Premiul Academiei.
Întrebare: Mai aveţi puloverul acela de la Revoluţie?
Mircea Dinescu: E pe undeva băgat la naftalină. Într-o zi ori o să-l scot să-l vând, că e capitalism, ori o să-l destram şi o să-i dau foc.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
