Un drapel tricolor cu o lungime de 100 de metri a legat, duminică, cele două maluri ale Prutului, marcând intrarea în Anul Centenar al Marii Uniri din 1918. Câteva sute de oameni au participat la desfăşurarea tricolorului pe un pod feroviar dintre România şi Republica Moldova, în dreptul localităţii Fălciu din judeţul Vaslui, potrivit Platformei Unioniste Acţiunea 2012.
Alianţa pentru Centenar, care reuneşte peste 130 de asociaţii civice sub mesajul unionist "Basarabia e România”, a organizat duminică, împreună cu Primăria comunei Fălciu, primul eveniment din seria de acţiuni care vor sărbători împlinirea unui secol de la Unire.
Tricolorul românesc a fost întins peste râul Prut, pe podul feroviar în prezent dezafectat care făcea legătura între localitatea vasluiană Fălciu şi oraşul Cantemir din Republica Moldova.
"Desfăşurarea tricolorului peste Prut va fi urmată de alte evenimente prin care vom atrage atenţia asupra necesităţii reîntregirii ţării prin unirea României cu Republica Moldova. Solicităm autorităţilor centrale şi judeţene refacerea podului de la Fălciu atât de necesar economiei locale. Vrem să trecem Prutul şi ca să ne plângem ostaşii căzuţi la Ţiganca”, a declarat George Simion, preşedintele Acţiunii 2012, organizaţie membră a Alianţei pentru Centenar.
Manifestanţii vor sărbători Revelionul 2018 la Casa de Cultură din Fălciu, unde vor avea loc un spectacol de artificii în aer liber, recitaluri folclorice şi o masă tradiţională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.