Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, şi au discutat despre priorităţile privind preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România şi despre rolul ţării noastre în sprijinirea dialogului dintre Elveţia şi Uniunea Europeană.Totodată, Dragnea a spus că ţara noastră susţine politica de extindere a Uniunii în Balcanii de Vest şi susţine că îndeplinim condiţiile pentru aderare la spaţiul Schengen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, iar cei doi au discutat despre priorităţile Preşedinţiei Consiliului UE, care va fi deţinută de România în primul semestru din 2019. Dragnea a subliniat că România îşi propune să aibă rezultate concrete în beneficiul cetăţenilor şi al proiectului european.

De asemenea, cei doi au discutat despre rolul pe care România îl poate avea în sprijinirea unui dialog constructiv Elveţia – UE cu privire la toate aspectele relaţiei. A fost subliniată importanţa eforturilor de modernizare a arhitecturii instituţionale în sensul menţinerii raporturilor de cooperare la nivelul căii bilaterale Elveţia – UE.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

A fost abordată şi problematica poziţionării României în dosarul Balcanilor de Vest, iar liderul PSD a reconfirmat angajamentul pentru avansarea politicii de extindere. El a susţinut că România va continua să aibă o abordare constructivă, deoarece perspectiva europeană a statelor candidate şi potenţial candidate reprezintă un factor motivator pentru dezvoltare şi progres şi constituie o ancoră de stabilitate şi securitate în Europa de Sud-Est.

În ceea ce priveşte politica de securitate, Dragnea a explicat că România face efoturi pentru înzestrare şi dobândire de capabilităţi, evidenţiind capacitatea ţării noastre de a asigura protecţia frontierelor. În cadrul eceleiaşi discuţii a fost discutată necesitatea aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, accentuându-se faptul că România îndeplineşte, de facto, condiţionalităţile sub acest aspect

În perioada 29 - 31 mai, Liviu Dragnea efectuează o vizită oficială la Berna, în cadrul unui eveniment al Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.