Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut preşedintelui român Klaus Iohannis să nu mute sediul ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, scrie Jerusalem Post.
În încercarea a opri demersurile României de a-şi reloca ambasada la Ierusalim, cancelarul german i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis în aprilie să blocheze acţiunile destinate mutării reprezentanţie diplomatice.
Surse occidentale au declarat pentru Jerusalem Post că Merkel a făcut demersuri pe lângă preşedintele român în acest sens. De asemenea, publicaţia relatează că acţiuni similare au vizat şi alţi politicieni ca parte a campanie de blocare a relocării la Ierusalim a ambasadelor statelor europene.
Jerusalem Post susţine că intervenţia lui Merkel nu a fost negată nici de Guvernele României şi Germaniei.
Publicaţia invocă un purtător de cuvânt al MAE român care a transmis un răspuns în care afirmă: "În ceea ce priveşte întrebarea dumneavoastră, Ministerul Afacerilor Externe nu poate face comentarii cu privire la presupuse discuţii între Angela Merkel şi preşedintele român. Vă recomandăm să contactaţi Administraţia Prezidenţială pentru alte informaţii".
Preşedinţia nu a răspuns solicitării Jerusalem Post.
O purtătoare de cuvânt a administraţiei Merkel a transmis joi: "Nu putem furniza informaţii cu privire la discuţii confidenţiale".
Întrebată dacă Ierusalimul este capitala Israelului, purtătoarea de cuvânt a administraţiei Merkel a evitat un răspuns clar. Ea a afirmat că "statutul Ierusalimului ar trebui clarificat în termenii unui acord".
Shir Gideon, o purtătoare de cuvânt a ambasadorului isrelian la Berlin, a transmis într-un mail: "Nu avem niciun comentariu pe acest subiect".
În aprilie, preşedintele român i-a cerut premierului pro-israelian Viorica Dăncilă să demisioneze din cauza aprobării de către Guvern a relocării ambasadei. Nu este clar dacă solicitarea lui Merkel a avut vreu rol în acestă decizie, comentează Jerusalem Post, care aminteşte că SUA şi-au relocat ambasada în mai, la fel şi Guatemala, iar demersuri similare ar urma din partea Braziliei şi a Hondurasului..
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.