Ministrul român al Afacerilor Externe, Emnil Hurezeanu, participă, luni, la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre ale UE, care se desfăşoară la Luxemburg. Discuţiile oficialilor europeni vizează agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluţiile din Orientul Mijlociu, inclusiv Siria, relaţiile UE-Africa, precum şi Balcanii de Vest.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, va participa luni, 14 aprilie 2025, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE), care se va desfăşura la Luxemburg, informează MAE.

Potrivit sursei citate, agenda reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluţiile din Orientul Mijlociu, inclusiv Siria, relaţiile UE-Africa, precum şi Balcanii de Vest. La punctul afaceri curente vor fi abordate relaţiile Armenia – Azerbaidjan.

Discuţia privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei se va concentra pe evoluţiile din teren, precum şi pe consolidarea sprijinului militar al UE pentru Ucraina. În cadrul schimbului de opinii, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, va avea o intervenţie prin video-conferinţă, precizează MAE.

în ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, miniştrii de Externe ai ţărilor UE vor discuta despre evoluţiile din Israel şi Gaza şi despre necesitatea angajării cu partenerii arabi în legătură cu viitorul regiunii, respectiv evoluţiile recente din Siria şi Liban.

Discuţia privind relaţiile UE-Africa are loc în perspectiva reuniunii ministeriale Uniunea Europeană - Uniunea Africană, care se va desfăşura la Bruxelles, la data de 21 mai 2025. De asemenea, vor fi abordate evoluţiile din Sudan, în pregătirea Conferinţei de la Londra în sprijinul Sudanului (15 aprilie 2025), co-organizată de Marea Britanie, Franţa, Germania şi UE.

Cu privire la Balcanii de Vest, discuţiile se vor concentra pe evoluţiile recente din regiune, cu accent pe situaţia din Bosnia-Herţegovina şi din Serbia, precum şi pe modalităţile de promovare a securităţii şi stabilităţii regionale, inclusiv prin accelerarea procesului de integrare europeană. De asemenea, în marja Consiliului Afaceri Externe, ministrul Emil Hurezeanu a participat la 13 aprilie 2025 la o reuniune informală a miniştrilor europeni de externe cu omologii din Balcanii de Vest, iar în data de 14 aprilie va participa la Dialogul politic la nivel înalt UE-Autoritatea Palestiniană, mai informează Ministerul român al Afacerilor Externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.