Prima lună de vară se apropie de final şi, în cazul în care încă nu ştii exact care sunt acele accesorii care te fac să străluceşti în acest sezon, suntem aici pentru a te ajuta, fie că este vorba despre bijuterii, ochelari de soare sau genţi. Vorbim despre toate în rândurile care urmează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dacă te pasionează fashion-ul şi mai ales accesoriile care completează orice fel de ţinută, sigur îţi doreşti să fii la curent cu tendinţele în materie de bijuterii, genţi sau cu ochelari, iar noi îţi venim în ajutor şi ţi le prezentăm pe fiecare în parte.

  1. Bijuterii

Nu avem cum să nu vorbim despre bijuterii, atunci când vine vorba despre accesorii, aşa că vom începe chiar cu acestea. Ştim deja că bijuteriile, pentru unii dintre oameni, nu reprezintă doar un element estetic şi care completează ţinuta, ci şi o poveste pe care bijuteriile o spun despre personalitatea lor, despre lucrurile pe care le iubesc sau în care cred, despre statut, putere. În funcţie de tipul de bijuterie aleasă şi de preţul acesteia, oamenii transmit diverse mesaje şi emoţii despre ei celorlalţi. Hai să vedem deci ce bijuterii recomandă designerii să porţi în vara aceasta. Personajele principale ale verii, atunci când vorbim despre bijuterii, sunt inelele suprapuse, pe care le poţi accesoriza la o ţinută simplă şi compusă dintr-o singură culoare, dar şi colierele stratificate, la care poţi apela cu încredere pentru a fi în tendinţe în acest sezon, dar şi pentru a adăuga o notă cool ţinutelor tale.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În cazul în care nu te interesează neapărat ce se poartă, bineînţeles că nu te opreşte nimeni să porţi bijuteriile tale preferate clasice, cum ar fi poate un ceas Tissot de damă, o brăţară, un colier sau un inel clasic.

  1. Genţi

Bineînţeles că genţile îşi dispută locul întâi cu bijuteriile şi este neapărat nevoie să vorbim şi despre acestea. În sezonul acesta, gama de genţi se diversifică din ce în ce mai mult şi apar noi modele care acum acoperă toate stilurile. Ce trebuie să reţii este că trendurile actuale privesc două mari direcţii paradoxale şi anume genţile supradimensionate şi genţile de dimensiuni foarte mici. Vorbim despre fiecare categorie imediat.

Dacă ne referim la genţile supra dimensionate sau oversized acestea continuă să rămână în tendinţele modei, chiar dacă nu sunt o apariţie extrem de recentă. Estetica, dar şi partea utilă, le fac să rămână în topul preferinţelor deoarece le poţi folosi atât pe post de geantă clasică, cât şi pe post de geantă de laptop sau în orice alt mod ţi-ai dori să o faci.

În ceea ce priveşte genţile foarte mici, rămân şi acestea în trend deoarece arată extrem de bine, însă s-au dovedit a fi şi de ajutor pentru contextele în care nu ai nevoie să transporţi foarte multe obiecte, ca în cazul ocaziilor speciale, în care genţile de mici dimensiuni sunt alegerea potrivită.

  1. Ochelarii de soare

O altă categorie de accesorii pe cât de estetice, pe atât de utile, la fel ca şi în cazul genţilor, o reprezintă ochelarii de soare. Te sfătuim, în cazul în care nu faci deja acest lucru, să incluzi în rutina ta de pe timpul verii şi purtarea unei perechi de ochelari care să te protejeze de razele ultraviolete extrem de puternice, care sunt prezente pe toată durata acestui anotimp. Alege-le cu atenţie şi cu grijă pentru sănătatea ochilor tăi. Acum, că ştii toate aceste lucruri, hai să vedem ce modele de ochelari de soare sunt la modă în acest sezon. Ei bine, designerii sunt de părere că ochelarii de soare cu rame metalice şi lentile reflectorizante, la fel ca şi ochelarii cu forme inedite sau ochelarii cu rame colorate şi supradimensionate şi cu lentile colorate în nuanţe pastelate sunt vedetele acestei veri. În cazul în care rezonezi cu aceste stiluri, ştii ce ai de făcut.

Prin urmare, acestea sunt principalele accesorii la modă în această vară. Dacă eşti un fan al acestora, nu exista să le incluzi în ţinutele tale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.