Primele 25 de procese privind constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului aferent casei de locuit, câştigate în judeţul Timiş.
După mai mult de 5 ani de pasivitate a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Timiş privitor la cererile de dobândire a proprietăţii asupra curţilor şi grădinilor de către proprietarii caselor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, avocaţii din cadrul SCPA BÂTE & ASOCIAŢII demarează un număr de 25 de acţiuni în instanţă întemeiate pe modificările aduse de Legea nr. 87/2020 şi admise de Judecătoria Timişoara cu consecinţa obligării comisiei la emiterea titlurilor de proprietate şi la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată avansate de către justiţiabili.
“Ne bucurăm că, în cele din urmă, s-a reuşit şi în judeţul nostru deblocarea unei proceduri care întârzia de mai mulţi ani să dea rezultate şi ne mândrim cu soluţiile obţinute, cu atât mai mult cu cât la momentul promovării cererilor de chemare în judecată, pe rolul instanţelor din Timişoara aveam ca practică judiciară o singură acţiune care fusese respinsă şi neatacată cu apel.
Ne pare rău totuşi, pe de-o parte pentru faptul că beneficiarii mai au de aşteptat câteva luni până când se vor soluţiona apelurile declarate de către Comisia Judeţeană, iar pe de altă parte pentru faptul că aceasta din urmă a formulat respectivele căi de atac ale căror singură consecinţă va fi împovărarea statului cu alte cheltuieli de judecată.
Cu toate acestea, s-ar putea ca demersurile noastre şi ale celorlalţi colegi care au demarat acţiuni în justiţie pentru dobândirea acestui drept de proprietate să fii avut o contribuţie la intenţia instituţiilor de accelerare a procesării dosarelor privind terenurile aferente locuinţelor din Timişoara şi judeţul Timiş”, a declarat av. Bogdan Bâte pentru news.ro
Aceste hotărâri judecătoreşti vin ca o uşurare pentru proprietarii caselor achiziţionate în baza Legii nr. 112/1995, care de foarte mulţi ani aşteptau clarificarea statutului terenurilor aferente locuinţelor lor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.