Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, deţinătorul UTI, explică, într-un interviu acordat Profit.ro, motivul pentru care l-a denunţat pe fostul lider liberal Ludovic Orban, spunând că era într-o situaţie limită, iar riscul de a i se agrava situaţia era mult mai mare decât acela de a spune cineva că "ăsta l-a dat în gât pe Orban". În ceea ce priveşte propriul dosar, în care este acuzat de fapte de corupţie, alături de fostul primar Gheorghe Nichita, în legătură cu un contract de management al traficului la Iaşi, el admite, folosind formularea din rechizitoiul procurorilor, că au existat discuţii "indirecte" şi "voalate" asupra unor obligaţii către edil, dar nu s-a plătit niciun comision.
"În prima parte a anului 2016 am fost în arest la domiciliu şi ulterior în control judiciar, aşa cum am menţionat, pentru o promisiune indirectă şi voalată. Aşadar, când vine cineva şi îmi cere direct şi nevoalat o sumă cash... am stat şi am rumegat ceva timp situaţia şi m-am întrebat ce să fac în situaţia asta. Mi-am amintit că am văzut în dosarul meu că luni de zile la rând am avut mandat de urmărire "total", adică şi telefon, şi acasă, şi la birou, peste tot.... Eu eram într-o situaţie limită atunci, şi pentru mine riscul de a mi se agrava situaţia era mult mai mare decât riscul de a spune cineva că «ăsta l-a dat în gât pe Orban»", a afirmat Urdăreanu, refuzând să spună mai mult, dat fiind că este un proces pe rol.
El a negat că Orban i-ar fi fost prieten sau apropiat, precizând că se cunoşteau din perioada în care acesta a fost ministru al Transporturilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În legătură cu propriul dosar, în care este este acuzat şi primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, pentru fapte de corupţie privind un contract de management al traficului în Iaşi, în valoare de aproape 70 de milioane de lei, Urdăreanu a spus că au fost discuţii privind anumite obligaţii către edil, dar că nu s-a plătit niciun comision.
"În momentul ăla, sfârşit de octombrie, noi eram într-un stadiu aproape de final cu contractul de la Iaşi. Contractul a fost şi este unul dintre cele mai mari contracte din Europa de Est, a fost o licitaţie internaţională. Sigur că există întodeauna loc de discuţii asupra felului în care a fost obţinut un contract cu statul. Cert este că, orice s-ar spune, licitaţia a fost licitaţie, contractul a fost verificat din toate punctele de vedere, inculsiv în faza de licitaţie, şi ce a intervenit dupa aceea, a intervenit în sensul unor discuţii, promisiuni ale unor avantaje care s-ar putea da la un anumit moment. La fel de cert este că nu s-a plătit niciun comision, nimănui. Este însă adevărat că au fost discuţii «indirecte» şi «voalate», cum scrie în rechizitoriu, asupra unor obligaţii către primarul Iaşului şi, conform Codului Penal, astfel de discuţii sau promisiuni echivalează cu fapta de corupţie", a afirmat Tiberiu Urdăreanu.
Mai mult, deţinătorul UTI spune că, deşi sistemul a fost instalat şi funcţionează şi a fost făcută şi recepţia lucrării, "mai sunt de plătit nişte milioane".
Ludovic Orban a fost trimis în judecată pe 17 mai, fiind acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.În urma acestui scandal, Orban şi-a retras candidatura pentru Primăria Capitalei şi a demisionat din postul de prim-vicepreşedinte PNL şi de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Potrivit rechizitoriului, la data de 1 martie, Orban, pe atunci prim-vicepreşedinte al PNL, "a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei".
În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.
La următorul termen în acest dosar, în 1 noiembrie, urmează să fie audiat şi Urdăreanu, ca martor-denunţător.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.