Deputatul USR Stelian Ion a declarat că, după luni bune de bătut pasul pe loc, ministrul Cătălin Predoiu a prezentat noua formă a legilor Justiţiei, una care convine preşedintelui Klaus Iohannis şi acelei părţi din sistem ce se opune reformelor, cu ignorarea solicitărilor formulate de Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
„Ministrul Cătălin Predoiu se aliniază sistemului care spune, în esenţă, «nu vrem să ne reformăm acum, să nu facem schimbări bruşte». Practic, ministrul Predoiu a răsucit legile Justiţiei şi s-a reîntors la varianta iniţială, care îi convine şi preşedintelui Iohannis. De exemplu, în ceea ce priveşte numirea procurorilor de rang înalt, CSM rămâne cu un rol mai degrabă decorativ, deşi Comisia Europeană a recomandat altceva. Până la urmă, procurorii de rang înalt sunt cei care dau tonul unor anchete corecte şi pe dosare întocmite temeinic, indiferent că vorbim de corupţie, de criminalitate organizată sau de alte infracţiuni. Avem nevoie de reformă şi era un moment prielnic. Avem nevoie de o Justiţie total independentă şi fără jocuri de putere, nici interne, nici din exteriorul sistemului judiciar către acesta. Ratăm, din păcate, încă o şansă foarte mare pentru reforma Justiţiei”, a declarat Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
În mandatul de ministru al Justiţiei, după mai multe luni de dezbatere publică, Stelian Ion a promovat o nouă formă a legilor Justiţiei, în sensul corectării acestora şi al promovării unor reforme reale astfel încât să fie respectate recomandările instituţiilor internaţionale şi să fie asigurate bune garanţii pentru independenţa magistraţilor şi un echilibru în ceea ce priveşte activitatea judiciară, mai indică sursa citată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cele trei proiecte întăreau rolul CSM în procedura numirii procurorilor de rang înalt, temperând rolul politicului, şi prevedeau inclusiv reforma CSM prin promovarea unei noi modalităţi de alegere a membrilor. Trimise în procedură de avizare, proiectele au fost blocate după ce preşedintele Iohannis şi-a exprimat nemulţumirile în ceea ce priveşte procedura numirii procurorilor-şefi, deşi aceasta era scrisă negru pe alb în programul de guvernare asumat de coaliţia PNL-USR-UDMR.
„Comisia Europeană doar că nu ne ruga să facem aceste reforme în Justiţie, inclusiv prin MCV. Proiectele pe care le-a promovat în 2021 au primit o notă foarte bună de la Comisia Europeană, dar au fost blocate politic, chiar de colegii domnului Predoiu. Cu PSD care a înghiţit PNL şi cu majoritatea pe care o are coaliţia PSD-PNL-UDMR, e posibil să se forţeze o adoptare rapidă a legilor Justiţiei. Dacă vor face sesiune extraordinară, ar fi extrem de grav pentru Justiţie şi pentru democraţie, pentru că astfel de legi, precum legile Justiţiei, nu trebuie să le schimbi de pe o zi pe alta, iar efectele se vor vedea peste un an, doi, cinci”, mai precizează Stelian Ion.
Sursa menţionată a mai spus că, aşa cum a luptat în Parlament împotriva încercărilor regimului Dragnea de a masacra legile Justiţiei şi a controla sistemul judiciar, USR va face şi acum toate demersurile necesare pentru ca Justiţia din România să nu fie afectată de interesele personale sau de grup ale celor aflaţi vremelnic la putere.
Ministerul Justiţiei a publicat, miercuri, forma actualizată a Legilor Justiţiei, a căror adoptare este asumată în PNRR până în trimestrul II 2023. Ministerul precizează, însă, că aceste legi sunt de o importanţă majoră, sistemul având nevoie de ele mult mai repede. Avizarea proiectelor de către ministere este programată după 1 iulie, iar până atunci se mai pot trimite observaţii şi propuneri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.