Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara anunţă suspendarea activităţii, cu excepţia cauzelor urgente, protestând astfel faţă de prevederile proiectului de ordonanţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, subfinanţarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, precum şi neplata integrală a drepturilor salariale ale personalului.
”La data de 15.12.2023 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara s-au întrunit în Adunarea Generală având pe ordinea de zi discutarea adoptării unor forme de protest faţă de prevederile proiectului de ordonanţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor în data de 13.12.2023, subfinanţarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, precum şi neplata integrală a drepturilor salariale ale personalului”, transmit procurorii.
În urma dezbaterilor, Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a decis, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, adoptarea următoarelor forme de protest: suspendarea activităţii de urmărire penală, exceptând cauzele urgente, precum şi suspendarea audienţelor, pe termen nelimitat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şi procurorii din Iaşi au anunţat vineri măsuri similare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.