Magistraţii de la mai multe instanţe din ţară au protestat, vineri, nemulţumiţi de OUG 7/2018. În Bucureşti, magistraţii s-au strâns într-un protest mut pe treptele Palatului de Justiţie. La Constanţa, protestul a avut loc pe treptele Judecătoriei, iar la Cluj-Napoca aproape două sute de procurori, judecători, avocaţi şi profesori de drept s-au strâns în faţa Palatului de Justiţie. În municipiul Sibiu, magistraţii au fost susţinuţi de comunitatea ”Vă vedem din Sibiu” care a aplaudat minute în şir, strigând ”Cinste lor, cinste magistraţilor”. Secţia pentru procurori a CSM a luat act de punctele de vedere exprimate în cadrul adunărilor generale ale procurorilor, urmând a continua demersurile necesare pentru abrogarea tuturor dispoziţiilor referitoare la activitatea Ministerului Public, precum şi aducerea la îndeplinire a celorlalte solicitări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI CSM va continua demersurile pentru abrogarea tuturor dispoziţiilor referitoare la activitatea Ministerului Public
CITEȘTE ȘI Actorul Marius Manole îşi îndeamnă colegii de scenă să se alăture protestului magistraţilor faţă de OUG 7: Să le arătăm guvernanţilor că nu suntem un popor uşor de umilit şi de îngenuncheat - VIDEO
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Protestul mut al magistraţilor din Bucureşti a avut loc pe scările Palatului de Justiţie. Magistraţii protestează, astfel, faţă de prevederile OUG 7/ 2019, dar şi faţă de modul în care aceasta a fost adoptată. 

La Constanţa, 50 de procurori şi judecători au protestat în faţa Judecătoriei, solicitând abrogarea ordonanţei.

 

Procurori de la parchetele constănţene şi judecători de la Judecătorie, Tribunal şi Curtea de Apel au ieşit, vineri, în jurul prânzului pe treptele din faţa Judecătoriei Constanţa pentru a protesta faţă de modificările aduse la legile justiţiei prin OUG 7. A fost pentru prima oară de la declanşarea acestor manifestări când judecătorii s-au alăturat demersului procurorilor, până acum protestul desfăşurându-se în faţa sediului comun al Parchetului Judecătoriei Constanţa şi al Parchetului Tribunalului Constanţa.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Viorel Gabriel Teliceanu, a declarat că magistraţii doresc abrogarea OUG 7.

“Noi sperăm să fie abrogată minunata Ordonanţă 7. Sigur cu excepţia admiterii la INM, unde, da, presupunea nişte modificări, erau necesare. dar, în rest, trebuie abrogată toată. (…) Lumea trebuie să ştie, din partea unor profesionişti, care ştiu despre ce este vorba, că ce se întâmplă în justiţie nu este în regulă. Şi nu discutăm de drepturi ale magistraţilor, nu discutăm despre situaţii salariale sau alte categorii de beneficii, discutăm despre distrugerea fără discuţie a autorităţii judecătoreşti”, a afirmat prim-procurorul Teliceanu.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Sadâc Zafer, a afirmat că activitatea instanţele nu a fost afectată de acest protest.

“Activitatea în ceea ce priveşte cazurile de urgenţă nu este afectată în nicio măsură. Dacă se va întâmpla să fie comisă o infracţiune de competenţa procurorilor, avem un procuror de serviciu care se va deplasa la faţa locului şi va desfăşura activităţile urgente şi va lua măsurile care se impun în astfel de situaţii. Avem colegi care participă la şedinţele de judecată în toate cazurile urgente, atunci când instanţa de judecată consideră că trebuie să fie ţinută şedinţa de judecată”, a explicat Sadâc Zafer.

El a menţionat că OUG 7 încalcă indepedenţa Justiţiei, iar un magistrat poate fi exclus din magistratură pe baza unor criterii subiective.

“Sunt multe aspecte în neregulă cu această ordonanţă. Ea în sine încalcă independenţa Justiţiei. Încearcă să subjuge sistemul judiciar puterii executive, legislativului, în sensul că a fost introdusă acea sintagmă a bunei reputaţii în urma cărei un magistrat poate fi exclus din magistratură pe baza unor criterii ce par a fi pur subiective. Această sintagmă nu a fost nicăieri explicată prin lege. Ar însemna, luăm un caz ipotetic, un judecător sau un procuror poate fi bălăcărit la un anumit post de televiziune, care nu are afinităţi deosebite cu justiţia, este posibil ca a doua zi un inspector mai dur să considere că magistratul respectiv nu mai are bună reputaţie din cauză că a fost criticat atât de dur în mass media şi să fie supus unei cercetări”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, menţionând că astfel o persoană poate fi exclusă din magistratură.

De asemenea, judecătorul Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanţa a afirmat că un act de legiferare trebuie să se bucure de o consultare publică, potrivit principiilor transparenţei decizionale.

“De astăzi sunt şi judecătorii alături de procurori, şi am înţeles nu doar să marcăm începutul primăverii, ci şi să dăm un suflu nou şi să marcăm într-un fel nemulţumirea noastră faţă de modul de adoptare a acestei ordonanţe de urgenţă. Pe de o parte înţelegem să atragem atenţia opiniei publice că aceste condiţii privitoare la modul de legiferare prin ordonanţă nu sunt îndeplinite, iar pe de altă parte înţelegem să ne facem auziţi şi să facem un apel la cei care guvernează că un act de legiferare trebuie să se bucure de o consultare publică, potrivit principiilor transparenţei decizionale. Până la urmă modul de înfăptuire a actului de justiţie priveşte cetăţeanul şi calitatea actului de justiţie şi stabilitatea statului de drept depinde şi de calitatea şi previzibilitatea legilor”, a explicat judecătorul Ciprian Coadă.

Procurorii spun că dacă OUG 7 nu va fi abrogată ei vor continua şi săptămâna viitoare să iasă pe treptele instituţiei sau să îşi suspende activitatea.

La protestul de la Cluj-Napoca au participat aproximativ două sute de procurori, judecători, avocaţi şi profesori de drept. Aceştia s-au strâns, purtând banderole albe la mâini, pe treptele Palatului de Justiţie. Participanţii la protest au fost aplaudaţi de trecători. 

În municipiul Sibiu, magistraţii au ieşit în faţa Tribunalului, purtând mesaje prin care cer independenţa justiţiei, abrogarea OUG 7 şi respectarea statului de drept.

Magistraţii au fost susţinuţi, ca în fievare zi din aceastî săptămână, de către membrii comunităţii ”Vă vedem din Sibiu”. Aceştia au aplaudat minute în şir şi au scandat ”Cinste lor, cinste magistraţilor”, dar şi ”Abrogaţi şi plecaţi”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.