Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) precizează duminică într-un comunicat de presă că „în salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării”. De asemenea, Parchetul General spune că a fost dispusă necropsia victimelor şi patru dintre necropsii au fost finalizate. „Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele - cazuri tip Covid”, mai precizează sursa citată.
„1. Au fost dispuse ordonanţele de efectuare a necropsiei victimelor. Au fost finalizate patru dintre necropsiile dispuse. Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele - cazuri tip Covid;
2. În salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării. Cercetarea locului faptei va continua în cursul zilei de 16 noiembrie;
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
3. Au fost predate înscrisuri de către reprezentanţii Spitalului, urmând să se analizeze dacă acestea răspund problemelor din anchetă şi în ce măsură este necesar să fie ridicate şi alte înscrisuri;
4. Au fost stabilite persoanele care vor fi audiate şi au început audierile”, arată comunicatul de presă al PÎCCJ remis duminică News.ro.
Sursa menţionată mai anunţă că „raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite”, Parchetul General va oferi detalii suplimentare.
PÎCCJ precizează că „aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat sâmbătă seara ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, arată un comunicat de presă. Ancheta este condusă de procurorii din dosarele Colectiv şi Maternitatea Giuleşti, procurorii Eduard Mihai Ilie şi Marius Iacob.
Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite. Doctorul a fost transferat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.