Fostul preşedintele al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal, rămâne în penitenciar, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins cererea de liberare condiţionată. Decizia instanţei este definitivă.
Tribunalul Constanţa a decis, luni, să respingă ca nefondată contestaţia formulată de Nicuşor Constantinescu împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia, care i-a respins cererea de liberare condiţionată. Constantinescu a fost obligat să achite suma de 150 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia instanţei este definitivă. El mai are dreptul să formuleze o nouă cerere de liberare condiţionată după cinci luni.
Judecătoria Medgidia a respins, pe data de 23 ianuarie, cererea lui Nicuşor Constantinescu de liberare condiţionată. El a atacat această decizie la Tribunalul Constanţa, care a judecat dosarul pe data de 11 martie, amânând pronunţarea o săptămână.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu.
În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, el a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 - 2013.
De asemenea, Nicuşor Constantinescu a mai primit o condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia.
El mai are şi alte condamnări în prima instanţă şi alte dosare în care este judecat pe fond.
Pe data de 19 martie, Tribunalul Constanţa urmează să judece cererea de contopire a celor două pedepse rămase definitive primite de Nicuşor Constantinescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.