Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea legii prin care avocaţii cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav vor beneficia de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare, informează Administraţia Prezidenţială.
„Persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.1”, potrivit actului normativ promulgat miercuri de către şeful statului.
În luna octombrie a anului trecut a fost adoptat proiectul de lege, dar Iohannis a retrimis propunerea legislativă pentru reexaminare în Parlament, după o decizie a CCR prin care a stabilit că unele prevederi sunt neconstituţionale. Astfel, Camera Deputaţilor a admis, decizional, solicitarea şefului statului şi a modificat aceste prevederi.
Preşedintele Iohannis a mai semnat decretul de promulgare a legii pentru respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, conform sursei citate.
De asemenea, potrivit sursei menţionate, şeful statului a mai semnat următoarele decrete:
„- Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă - cu o stea Teglaş Cristian din Ministerul Apărării Naţionale – la data de 1 octombrie 2021;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Galaţi a doamnei Fănica Hahuie – pensionare, la data de 1 octombrie 2021;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător a domnului Adi Gabriel Stăncioiu, vicepreşedinte al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin – pensionare, la data de 1 octombrie 2021;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a domnului Iulian Târţău – pensionare, la data de 1 octombrie 2021;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător grad profesional de curte de apel la Tribunalul Brăila a doamnei Cătălina Hermina Roman - pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bucureşti a doamnei Luminiţa-Speranţa Târţău – pensionare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.