Cele zece persoane implicate în dosarul vârstnicilor sechestraţi în Bucureşti şi-au convins victimele că există o relaţie de iubire şi, ca dovadă, le-au cerut cote părţi din imobilele deţinute, dar şi semnarea unor procurori care le permiteau să înstrăineze imobilele. Ulterior, i-au încuiat într-un imobil din Sectorul 3, unde poarta şi uşile erau încuiate şi unde erau bătuţi frecvent şi ameninţaţi.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 arată, în rechizitoriul întocmit în cazul celor zece percoane arestat pentru sechestrarea, că faptele au început încăm din 2018.
”În perioada anilor 2018-2023, inculpaţii, în baza unor înţelegeri prealabile, cu scopul de a obţine bunurile mobile şi imobile ale unor persoane vătămate vârstnice pe care acestea le deţineau sau urmau să le moştenească, le-au convins că între ele şi inculpaţi există o relaţie asemănătoare uneia de dragoste, pentru a se căsători ulterior. În vederea atingerii scopului, inculpaţii le cereau persoanelor vătămate să le cedeze cote părţi din imobilele deţinute, sub pretextul unei dovezi de dragoste şi a temerii că pot fi alungate din locuinţe ulterior căsătoriei”, arată procurorii în rechizitoriu.
Potrivit acestora, prin aceste manevre, inculpaţii au determinat persoanele vătămate să întocmească testamente sau să încheie procuri notariale prin care să fie împuterniciţi să înstrăineze imobilele.
”Apoi, inculpaţii au lipsit de libertate în mod ilegal persoanele vătămate, prin aceea că le-au restrâns libertatea de mişcare, le-au izolat într-un imobil situat pe raza municipiului Bucureşti, sector 3, întrerupând orice legătură a acestora cu exteriorul, au ţinut în permanenţă încuiată poarta de acces în imobil, iar, pe timpul nopţii, au încuiat uşa de acces a încăperii de la demisol, unde erau ţinute persoanele vătămate”, se mai arată în rechizitoriu.
Procurorii apreciază că victimelor le-au fost puse în primejdie viaţa şi sănătatea, din cauza condiţiilor de trai insalubre şi inumane în care erau ţinute, precum şi din cauza hranei insuficiente care le era oferită, acestea neavând posibilitatea de a-şi procura singure alte alimente.
”De asemenea, prin exercitarea de ameninţări şi prin lovirea repetată cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente a unora dintre persoanele vătămate, în prezenţa celorlalte victime, inculpaţii au creat acestora un sentiment de temere care le împiedica să încerce să părăsească imobilul în care erau ţinute împotriva voinţei lor”, au mai transmis procurorii.
Cele două juriste implicate în dosar ştiau situaţia, dar au continuat să-i ajute cu informaţii şi sfaturi juridice pe ceilalţi implicaţi.
”Pe tot parcursul săvârşirii infracţiunilor, inculpatele l-au asigurat pe inculpatul C.A. că îi vor acorda sprijin în vederea întocmirii oricărui act, fapt ce a condus la întărirea şi întreţinerea intenţiei autorului de a comite faptele, în condiţiile în care din probele administrate în cauză a reieşit că inculpatul C.A. a apelat de fiecare dată la acestea pentru rezolvarea într-un mod facil a tuturor problemelor juridice pe care le-a întâmpinat cu prilejul întocmirii actelor necesare deposedării sau însuşirii pe nedrept a bunurilor persoanelor vătămate”, mai arată procurorii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.