Poliţiştii din Dâmboviţa au descoperit acasă la un localnic din oraşul Găeşti două pistoale letale şi sute de cartuşe. Arsenalul deţinut ilegal a fost găsit după ce Poliţia a deschis o anchetă care viza infracţiunea de furt, iar ulterior dosarul s-a transformat în unul de înşelăciune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„La data de 22 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, sprijiniţi de cei de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, inducerea în eroare a organelor judiciare şi mărturie mincinoasă. În urma descinderilor efectuate pe raza oraşului Găeşti, la domiciliul unui bărbat, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat două pistoale letale, cu încărcătoare şi muniţia aferentă, respectiv peste 200 de cartuşe”, transmit, vineri, oficialii Poliţiei Dâmboviţa.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că ancheta în acest caz a demarat după ce un bărbat din Găeşti a reclamat la Poliţie furtul unui telefon iPhone 14. El a povestit că a cumpărat două astfel de aparate, pentru el şi pentru masa sa, iar pentru telefonul mamei a făcut asigurare.

La scurt timp, bărbatul a reclamat la Poliţie că mamei sale i-a fost furat telefonul asigurat şi a solicitat dovezi privind reclamaţia, pentru a încasa banii de la asigurări.

Având suspiciunea că furtul reclamat a fost, de fapt, o înscenare, poliţişti au obţinut un mandat de percheziţie la locuinţa bărbatului. Acolo au găsit cele două pistoale letale şi 200 de cartuşe. Una dintre arme are serie, însă cealaltă, nu.

Tot la locuinţa reclamantului a fost găsit şi telefonul pe care acesta îl reclamase ca fiind sustras. Cercetările continuă în acest caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.