Cinci dintre inculpaţii din dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, printre care fostul şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ispravnic, rămân în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia poate fi contestată în 48 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia în privinţa prelungirii arestului la domiciliu, în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, poate fi contestată în 48 de ore.

”Admite propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara în dosarul nr.35/P/2019. (...) Prelungeşte durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian Ilie, Dima Cristian, Lucaciu Mircea Andrei, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.02.2020 şi până la data de 16.03.2020, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 80 de lei, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”, se arată în decizia ÎCCJ.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit DNA, Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de:

- Ispravnic Cristian Ilie, director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 9 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; 5 infracţiuni de luare de mită, 5 infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată.

- Horgea Cristian, şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 5 infracţiuni de luare de mită din care una în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (8 infracţiuni), complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni), complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

- Miuţescu Elisabeta, angajată în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II, în sarcina căreia s-au reţinut 3 infracţiuni de trafic de influenţă din care una în formă continuată,  complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la luare de mită.

- Dima Cristian, angajat în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II, în sarcina căruia s-au reţinut 2 infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni complicitate la luare de mită.

- Lucaciu Mircea Andrei, şef la Departamentul Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut 8 infracţiuni complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, luare de mită,  complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

- Pascu Patriciu-Mirel, şef la Departamentului Juridic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

- Băeţan Vasile-Alin, inginer în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

- Stoenescu  Anca-Patricia,  la data faptei şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, în sarcina căreia s-a reţinut s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de următoarele persoane:

- Căprar Dorel Gheorghe, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 12 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni de complicitate la luare de mită, 3 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 3 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

- Tripa Florin, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 2 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,  2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

- Chisăliţă Ioan Narcis, senator în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

- Munteanu Bogdan, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată.

- Zamiska Ioan – Iaromir, controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac 1, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dare de mită.

- Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta, controlori trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Moraviţa în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.