Doi adolescenţi de 14 şi 16 ani, din judeţul Cluj, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că au intrat peste o persoană în casă, în mijlocul zilei, au trântit-o la pământ şi i-au pus cuţitul la gât ameninţând-o că o taie dacă nu le dă toţi banii. Cei doi au furat din locuinţa victimei 15.000 de lei, însă în cele din urmă au fost prinşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în 11 aprilie, procurorul din cadrul instituţiei a înaintat propunerea de arestare preventivă faţă de doi inculpaţi minori, unul de 16 ani şi altul de 14 ani, pentru tâlhărie calificată.

În fapt, arată sursa citată, la data de 9 aprilie, la orele 14.00, cei doi inculpaţi au intrat cu forţa într-un imobil din Turda, trântindu-l la podea pe proprietarul locuinţei şi punându-i la gât cuţit de tip brişcă, sub ameninţarea că îl taie dacă nu le dă banii. Astfel, cei doi au deposedat persoana vătămată de suma de 15.000 lei.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda a dispus admiterea propunerii şi arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.