Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, marţi, judecătorilor de la instanţa supremă condamnarea fostului ministru al Energiei Constantin Niţă la o pedeapsă cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, precum şi confiscarea de la acesta a 303.000 de lei şi 30.000 de euro, bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a ajuta firma acestuia să obţină un contract cu Primăria Iaşi.
La ultimul termen de judecată, procurorul DNA le-a spus judecătorilor că fostul ministru Constantin Niţă trebuie să primească o pedeapsă cu executare, orientată spre mediu raportat la fapta de care este acuzat.
Procurorul a mai cerut confiscarea de la Constantin Niţă a sumei de 303.000 de lei şi 30.000 de euro, precum şi menţinerea sechestrului pe bunuri ale acestuia şi a cauţiunii de 150.000 de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La termenul din 11 aprilie, când a fost audiat, Constantin Niţă a negat că ar fi luat bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a-şi trafica influenţa, el spunându-le judecătorilor de la instanţa supremă cu „nu are faţă de prost” ca să ajungă să ia o presupusă mită într-un hotel plin de camere de luat vederi şi că patronul UTI Grup l-a "suspectat de prostie” dacă a putut să spună că i-a dat un plic cu bani în hotel.
În iunie 2016, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Constantin Niţă, pe care îl acuză de trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Tiberiu Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi.
Anchetatorii susţin că Niţă a cerut suma în cuantum de 5% din valoarea contractului după iniţierea procedurii privind acel proiect, precum şi după ce primarul de municipiu a solicitat, cu titlu de mită, 10% din valoarea contractului, respectiv în prima parte a anului 2013.
“Potrivit înţelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă Constantin în două forme: parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului”, au scris procurorii în rechizitoriu.
În 21 iulie 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 euro de la Urdăreanu, în timp ce era într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti.
“De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014”, au precizat procurorii.
Suma solicitată nu ar fi fost achitată integral, ci doar două tranşe, de 30.000 de euro, respectiv 303.118 lei, susţin anchetatorii.
“Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin”, au mai arătat procurorii.
Anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niţă, până la concurenţa sumei de 435.823 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...